Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ecaterina Andronescu atrage atenția: 'Sistemul educațional, cea mai mare victimă pe care a cauzat-o pandemia'

ecaterina andronescu

Ecaterina Andronescu, fost Ministru al Educației, a discutat în cadrul matinalului Metropola TV, „Dimineți cu Georgia”, despre situația învățământului românesc în pandemie. Concluziile profesorului universitar, astăzi, este una simplă: s-ar fi putut face multe, dar s-au făcut puține.

„Sistemul educațional este cea mai mare victimă pe care a cauzat-o pandemia. Învățământul preuniversitar era foarte puțin pregătit spre deloc pentru această formă de predare online. Cand fac această afirmație, mă gândesc la faptul că erau școli care aveau toate ustensilele necesare, dar poate nu erau profesorii suficient de pregătiți. Au fost, însă, multe școli care au intrat în online din săptămâna următoare și care au încercat să desfășoare lucrurile cu maximul de randament posibil.

După opinia mea peste 1 milion de elevi nu au avut acces la învățământ în semestrul doi. Nu au avut acces din cauza erorilor tehnologice, din lipsa unei platforme de e-learning, nu au avut acces și din cauza faptului că nu a existat o metodologie a derulării a învățământului în online. Dintr-un studiu pe care l-a făcut Institutul de Științe ale Educației în dialog cu peste 6000 de profesori, 91% dintre ei au răspuns că forma de învățământ a semestrului 2 din anul trecut a fost WhatsApp-ul. Nu se pot face lecții pe WhatsApp și, să știți că din experiența mea didactică vă spun că este greu să recuperezi o zi pierdută, este imposibil să recuperezi o săptămână, este îngrozitor să pierzi un semestru sau chiar un an de zile.”, a povestit, în direct, la Metropola TV cadrul didactic cu peste 30 de ani experiență în învățământ.

În plus, fostul politician a mai precizat că „o țară precum Italia a mobilizat un miliard de euro pentru a adapta sistemul de învățământ în pandemie, ceea ce din păcate la noi nu s-a întâmplat.”, a conchis Ecaterina Andronescu, în direct, în emisiunea „Dimineți cu Georgia”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.