Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, învinsă categoric pe teren propriu în EHF European League

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 27-03-2022

Actualizat: 27-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Federatia Romana de Handbal

Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă cu scorul de 33-39 (17-20), în meciul tur al sferturilor de finală ale EHF European League, de echipa daneză Herning-Ikast, într-o partidă jucată duminică în Sala Sporturilor „Traian”.

Danezele au condus de la un capăt la altul al partidei, româncele jucând de la egal la egal doar în repriza a doua, când au reușit pentru puțin timp să egaleze, potrivit Mediafax.ro.

După ce au fost conduse aproape toată prima repriză cu 5-6 goluri avans, vâlcencele au intrat la vestiare cu un handicap de doar 3 goluri, primind însă nu mai puțin decât 20 de goluri în 30 de minute.

Cu un joc mai eficient, în repriza secundă, Vâlcea a egalat situația pe tabelă, în minutul 49 (28-28), însă nu a reușit să rămână în joc.

Ikast și-a ridicat nivelul și, cu 4 goluri consecutive, de la 31-33 la 31-17, a reușit să-și asigure avansul suficient pentru a-și adjudeca partida.

Returul se joacă pe data de 2 aprilie, vâlcencele având de recuperat 6 goluri, o misiune foarte dificilă.

Cealată echipă feminină românească implicată în cursa de calificare în sferturile de finală ale EHF European League, Minaur Baia Mare, a câștigat sâmbătă cu 40-32 (18-14), în fața norvegiencelor de la Sola HC și și-a asigurat un avantaj confortabil pentru meciul retur din Norvegia, de duminica viitoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri