Echipa lui Edi Iordănescu va întâlni pe Aktobe, în primul tur preliminar al Europa League

Autor: Anca Flondor

Publicat: 17-06-2025 17:30

Actualizat: 17-06-2025 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

Legia Varşovia, formaţia poloneză antrenată de Edi Iordănescu, va întâlni echipa kazahă Aktobe în primul tur preliminar al ediţiei 2025-2026 a competiţiei fotbalistice Europa League, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi, la Nyon.

Legia Varşovia, pregătită din această vară de Edward Iordănescu, a atins în sezonul trecut sferturile de finală în Conference League.

Aktobe are în lot doi români, portarul Andrei Vlad şi fundaşul Bogdan Vătăjelu.

După cum s-a anunţat, CFR Cluj va înfrunta formaţia maghiară Paksi FC, în primul tur preliminar al aceleiaşi competiţii. CFR Cluj va juca primul meci în deplasare, pe 10 iulie, iar manşa secundă în Ungaria, pe 17 iulie.

Echipa slovenă NK Celje, la care joacă românul Marco Dulca, va întâlni azerii de la Sabah.

Tragerea la sorţi a turului al doilea preliminar al Europa League va avea loc miercuri, de la ora 14:00 (ora României), potrivit AGERPRES.

Tabloul complet al meciurilor din primul tur preliminar al Ligii Campionilor este următorul:

Şahtior Doneţk (Ucraina) - Ilves Tampere (Finlanda)

Sheriff Tiraspol (Moldova) - Prishtina (Kosovo)

NK Celje (Slovenia) - Sabah (Azerbaidjan)

Spartak Trnava (Slovacia) - Haecken (Suedia)

Legia Varşovia (Polonia) - Aktobe (Kazahstan)

Partizan Belgrad (Serbia) - AEK Larnaca (Cipru)

CFR Cluj (România) - Paksi FC (Ungaria)

Hapoel Beer-Sheva (Israel) - Levski Sofia (Bulgaria)

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri