Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Echipa națională | Mai mulți „tricolori” importanți nu sunt lăsați de cluburi să plece

prosport.ro
echipa nationala a romaniei

Edi Iordănescu are bătăi de cap înaintea următoarei acțiuni a echipei naționale, când nu se va putea baza pe mai mulți jucători importanți, informează prosport.ro. Reprezentativa României se pregătește pentru meciurile amicale cu Slovenia și Republica Moldova, de la jumătatea lunii noiembrie, acestea având rolul de a închega echipa înainte de startul preliminariilor Campionatului European din 2024.

Misiunea selecționerului Edi Iordănescu este una foarte grea, însă, deoarece nu se poate baza pe mai mulți fotbaliști importanți, care nu sunt lăsași de echipele de club să răspundă afirmativ convocării.

Probleme pentru Edi Iordănescu! Mai mulți „tricolori” importanți nu sunt lăsați de cluburi să vină la echipa națională a României

Edi Iordănescu s-a lovit de o problemă destul de mare înaintea acțiunii echipei naționale, de la jumătatea acestei luni. Trei dintre fotbaliștii pe care selecționerul ar fi vrut să se bazeze nu vor putea fi prezenți la meciurile amicale cu Slovenia și Republica Moldova.

Dacă la Nicolae Stanciu ne-am fi putut aștepta să lipsească, dat fiind că joacă în China și protocolul Covid este foarte strict în țara asiatică, alți doi „tricolori” nu vor fi prezenți la reunirea echipei naționale a României. Rakow nu îi permite lui Deian Sorescu să îi răspundă afirmativ lui Edi Iordănescu, iar Huesca i-a transmis lui Andrei Rațiu să rămână în Spania, potrivit GSP.

Cluburile profită de faptul că aceste meciuri amicale nu sunt incluse în calendarul FIFA, astfel că nu sunt obligate să le permită jucătorilor să meargă la echipele lor naționale.

Reprezentativa României va da piept cu echipa națională a Sloveniei joi, 17 noiembrie, de la ora 18:30, pe Cluj Arena. Trei zile mai târziu, pe 20 noiembrie, „tricolorii” vor juca la Chișinău, de la ora 20:30, cu Republica Moldova.

În preliminariile Campionatului European din 2024, echipa națională a României a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveția, Belarus, Israel, Kosovo și Andorra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.