Echipa Spal s-a impus la Torino şi a lăsat Genoa pe ultimul loc în Serie A

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-12-2019

Actualizat: 22-12-2019

Echipa Spal a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Torino, în etapa a XVII-a din Serie A, potrivit NEWS.ro.

Strefezza '42 şi Petagna '81 au marcat golurile oaspeţilor, iar Rincon '4 a deschis scorul pentru Torino, care a evoluat în inferioritate numerică din minutul 55, după eliminarea lui Bremer pentru cumul de cartonaşe galbene.

În urma acestei victorii, a treia în acest sezon, Spal a părăsit ultimul loc în clasament şi a urcat pe poziţia a XIX-a, cu 12 puncte, la trei puncte de Sampdoria, de pe locul 17, ultimul care asigură prezenţa în Serie A şi sezonul viitor.

Genoa, formaţia portarului Ionuţ Radu, este acum pe locul 20, ultimul, cu 11 puncte.

Torino ocupă locul 10, cu 21 de puncte, iar pe primele două locuri sunt Inter Milano şi Juventus, cu câte 42 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri