Toate cele trei echipe româneşti din Erste Liga la hochei pe gheaţă au câştigat în deplasare meciurile disputate duminică, potrivit Agerpres.
Corona Braşov a întrecut-o pe FEHA19 cu 4-1 (0-0, 1-0, 3-1), prin golurile marcate de Jared Michael van Wormer, Daniel Koger, Philippe Cornet şi Chase William Schaber, respectiv Roman Racinski.
Campioana ACSH Gheorgheni a surclasat-o pe Dunaujvarosi Acelbikak cu 8-2 (3-0, 3-1, 2-1). Golurile harghitenilor au fost înscrise de Sebastien Sylvestre, Matias Petteri Haaranen (2), Akos Szigeti, Peter Vincze, Christopher Bodo (2), Daniel Trancă, iar pentru gazde au punctat Joonas Oskari Savolainen şi Oliver Daniel Strenk.
În alt meci, Sport Club Miercurea Ciuc a întrecut-o pe DEAC Debrecen cu scorul de 2-1 (1-0, 0-1, 0-0, 0-0, 1-0), după şuturile de departajare.
Tihamer Becze a deschis scorul pentru ciucani, dar gazdele a egalat Anton Eliseenka. Istvan Sofron a adus victoria echipei din Miercurea Ciuc.
După o primă parte în care fiecare a jucat cu fiecare de patru ori (36 de meciuri), cele zece echipe participante au fost împărţite în două grupe de câte cinci, urmând să dispute fiecare meciuri tur retur, astfel încât fiecare formaţie va ajunge la 44 de partide.
Clasament
1. FTC-Telekom 79 puncte (39 jocuri)
2. Corona Brasov 73 (39)
3. ACSH Gheorgheni 67 (39)
4. Sport Club Miercurea Ciuc 65 (39)
5. UTE 62 (37)
6. Budapest Jegkorong Akademia HC 61 (37)
7. DVTK Jegesmedvek 57 (38)
8. DEAC Debrecen 50 (38)
9. Dunaujvarosi Acelbikak 31 (39)
10. FEHA19 28 (38)
Comentează