Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că a iniţiat cu succes două soluţii tehnice importante pentru conservarea naturii - pasajele pentru animale pe Autostrada A8, aflate în faza de execuţie, şi scara pentru peşti de la barajul Termocentralei Iernut, care şi-a dovedit deja utilitatea.
"Am continuat programul dedicat protecţiei şi cercetării ursului şi râsului. Unul dintre cele mai vizibile rezultate este faptul că pe sectorul vestic al autostrăzii A8 (Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni), între Târgu Mureş (Crăciuneşti) şi Miercurea Nirajului, sunt în curs de construcţie, pe baza datelor noastre, două pasaje pentru urşi (...). Ne bucurăm că anul acesta putem raporta două soluţii tehnice importante pentru conservarea naturii, pe care tot noi le-am iniţiat. Una dintre ele este scara pentru peşti de la barajul termocentralei din Iernut, pe care am solicitat-o în cadrul autorizaţiei emisă pentru modernizarea centralei, pe vremea când eram administratorii ariei protejate din zonă. Au trecut mai bine de opt ani, scara a fost finalizată şi cercetările de teren confirmă că peştii o folosesc efectiv. A doua realizare tehnică o reprezintă cele două pasaje pentru faună menţionate mai sus", a arătat Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus din Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Un alt proiect început în acest an, a precizat Grupul Milvus, este cel desfăşurat prin Programul Internaţional Open Rivers.
"Împreună cu partenerii noştri, Societatea Română de Sălbăticie (RWS), realizăm investigaţii ample de-a lungul râului Mureş şi afluenţilor săi, pe aproximativ 550 kilometri. Scopul este identificarea unor baraje de mici dimensiuni, nefuncţionale, care blochează migraţia peştilor şi care ar putea fi demolate în a doua fază a proiectului", a subliniat Grupul Milvus.
Pentru anul viitor, a arătat asociaţia, obiectivele principale sunt deja conturate, un obiectiv fiind reintroducerea vulturului sur în Munţii Făgăraş.
"Împreună cu Fundaţia Conservation Carpathia vom începe procesul de reintroducere a vulturului sur în Munţii Făgăraş, iar primul transport de păsări din Spania este aşteptat la începutul anului. Vom demara şi două proiecte mari de conservare a speciilor, finanţate prin programul LIFE al Comisiei Europene. Unul dintre acestea vizează aproape întreaga arie de răspândire europeană a dropiei şi a spârcaciului; în acest proiect, Grupul Milvus se ocupă de protecţia populaţiei de dropie din zona Salonta. Celălalt proiect este tot internaţional, cu numeroşi parteneri din Ungaria, şi se concentrează pe conservarea unui mamifer periclitat - popândăul din pajiştile de câmpie - pe o perioadă de şapte ani", mai menţionează reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul Milvus, în comunicatul menţionat.
































Comentează