Ecuația se complică: O dronă americană a fost doborâta de rebelii Houthi din Yemen/ Americanii confirmă pierderea aparatului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-11-2023

Actualizat: 09-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rebelii Houthi din Yemen au doborât o dronă americană în largul coastelor Yemenului, a anunțat o sursă din cadrul Ministerului american al Apărării, confirmând anunțul făcut anterior de această mișcare rebelă apropiată de Iran, potrivit AFP.

„O aeronavă militară american MQ-9 pilotată de la distanță a fost doborâtă în largul coastelor Yemenului de către Houthi”, a declarat pentru AFP un înalt responsabil al Pentagonului.

Rebelii houthi apropiați de Iran au anunțat miercuri că au doborât o dronă americană în largul coastelor Yemenului, despre care au afirmat că a fost desfășurată ca parte a sprijinului militar american pentru Israel.

„Apărarea noastră aeriană a reușit să doboare o aeronavă americană MQ-9 în timp ce desfășura activități ostile, de supraveghere și spionaj în spațiul aerian al apelor teritoriale yemenite, ca parte a sprijinului militar american pentru entitatea israeliană”, au afirmat rebelii yemeniți într-un comunicat.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri