Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Edi Iordănescu: 'Am fost marginalizaţi şi asta a dus şi la marile greşeli de arbitraj făcute în defavoarea noastră'

www.agerpres.ro
Edi Iordănescu

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Edward Iordănescu, a postat, vineri, pe Facebook, un mesaj, în care acuză greşeli mari de arbitraj împotriva formaţiei pe care o pregăteşte, scrie news.ro.

"Oficial, Gaz Metan a început procedura de ieşire din insolvenţă. Gaz Metan a traversat o perioadă foarte dificilă, dar e meritul celor care au administrat clubul că au reuşit să o facă la cel mai înalt nivel şi să salveze societatea. Este important pentru oraş, pentru comunitate, dar şi pentru întreg fotbalul românesc. În condiţii normale, campionatul viitor vom începe cu un alt stătut, fără toate restricţiile din acest moment şi cu siguranţă cu mult mai mult entuziasm. Pentru acest lucru fac apel către toţi cei care guvernează fotbalul românesc să fim trataţi cu acelaşi respect şi echidistanţă precum şi celelalte 13 combatante. Am simţit că am fost marginalizaţi şi probabil că involuntar asta a dus şi la marile greşeli de arbitraj făcute în defavoarea noastră. Nu sunt subiectiv când spun asta deoarece au spus o toţi specialiştii care au analizat meciurile noastre. Inclusiv adversarii pe care i-am avut, în frunte cu patronul clubului Sepsi care a arătat mult caracter şi a recunoscut. Rezultatele noastre au fost toate la limită şi deciziile au cântărit extrem de tare. Cu Astra trebuia să jucăm 20 minute cu om în plus în condiţiile în care scorul era 1-1. La Iaşi am pierdut 1-0 cu un gol marcat dintr-un henţ care se vedea de pe luna. Cu Sepsi am avut penalti clar la 1-0 pentru adversari. Iar ultima etapă cu Călăraşi am avut penalti clar la 0-0. Nu mă gândesc la rea intenţie, dar nu e normal ca greşelile să fie atât de mari şi toate în defavoarea noastră. Atunci când au ajuns şi adversarii noştri să recunoască asta este clar că noi cei implicaţi în activitatea echipei nu putem să fim subiectivi. Tot ce ne dorim este mai multă atenţie pentru că muncim extrem de mult şi am vrea să depindem doar de noi. Eu previn mereu jucătorii înainte jocuri să respecte arbitrii deoarece avem mulţi arbitrii foarte buni, dar dorim şi noi acelaşi respect", a scris Iordănescu, pe Facebook.

Citește și: Nicolae Stanciu, pasă decisivă în meciul în care Al Ahli a învins, cu 2-1, formaţia Al Qadisiyah

Gaz Metan Mediaş va juca, sâmbătă, de la ora 13.00, în deplasare, la Piteşti, cu FC Hermannstadt, în prima etapă a play-out-ului Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.