Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Edilul PNL, fost la PSD, care vrea să schimbe tradiția, după ce a câștigat cu 95% alegerile: Cere ca la înmormântări să nu de mai dea coroane, ci bani

CrestinOrtodox.ro
Coroana funerara

Primarul comunei arădene Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, le propune localnicilor să renunţe la coroanele pe care le duc la înmormântări şi să le înlocuiască cu donaţii pentru familiile îndoliate, montând în acest scop la capelă cutii speciale de colectare a sumelor.

Prin postări pe contul său de Facebook şi pe cel al Primăriei Ghioroc, primarul îi îndeamnă pe localnici să facă aceste donaţii precizând nu a fost interzisă folosirea coroanelor: "Asta nu înseamnă că sunt interzise coroanele, doar că vrem să nu mai ajungem în postura de a arunca sute de coroane. Recomandăm ca doar familia să aducă coroane, iar ceilalţi să pună un plic cu bani şi câteva cuvinte adresate familiei", scrie agerpres.ro.

Citește și: Gigi Becali îl desfiinţează pe Mirel Rădoi: ‘Ce te mai agăţi? Gata, ai mâncat trei bătăi, la revedere! Asta e!’

În interiorul capelei din Ghioroc au fost montate cutii speciale pentru colectarea donaţiilor, iar pe uşa de la intrare a fost postat un "Comunicat", prin care sunt argumentate recomandările administraţiei locale: "Un plic cu câteva cuvinte de condoleanţe şi o sumă de bani, reprezentând contravaloarea unei coroane de flori, va fi cel mai adecvat mod de a fi alături de familie (...) În cele mai multe cazuri, membrii familiei nu ştiu cine a adus coroane şi nici nu citesc mesajele de pe panglicile anexate coroanelor. Aducând coroane, cei apropiaţi nu ajută cu nimic familia îndoliată, care, în aceste situaţii, are extrem de multe cheltuieli".

Primarul consideră că banii cheltuiţi pe coroane "sunt aruncaţi", pentru că aceste ornamente din plastic sau din flori naturale sunt adesea furate şi revândute, iar apoi arse.

Citește și: Anunț de ultim moment al Olguței Vasilescu! ‘PSD a semnat’

Postările de pe pagina edilului şi a Primăriei Ghioroc au atras zeci de comentarii ale localnicilor, care se arată mulţumiţi de iniţiativă.

"Aduci flori omului cât este în viaţă, să se bucure de ele. O iniţiativă bună şi în folosul tuturor", a scris Viorica Câmpeanu.

Citește și: Marcel Ciolacu, revoltat: ‘Guvernul trebuie să explice cum va organiza scrutinul în această situaţie’

O altă localnică, Renate Mezi, afirmă că "în celelalte ţări aşa se face, în loc de coroană se bagă într-un plic bani cu o felicitare anume pentru decese pe care scrie fiecare ce vrea", iar Rodica Scholl scrie că decizia este "înţeleaptă" pentru că "şi în Germania tot aşa se procedează".

Primarul Corneliu Popi-Morodan (PNL) a câştigat al treilea mandat consecutiv cu 95% din voturile valabil exprimate. El a obţinut, în urma alegerilor locale din 27 septembrie, 1.353 de voturi, iar contracandidatul său de la PMP, Marius Mirea, a obţinut doar 72 de voturi, conform rezultatelor publicate pe site-ul AEP. Edilul a avut un succes similar şi la alegerile din 2016, când a obţinut mandatul, candidând tot din partea PNL, cu 83% din voturi. În 2012, când a candidat pentru prima dată, atunci din partea PSD, câştigase cu 37% din voturile alegătorilor.

Citește și: Gigi Becali îl desfiinţează pe Mirel Rădoi: ‘Ce te mai agăţi? Gata, ai mâncat trei bătăi, la revedere! Asta e!’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.