Premium
Ședință de urgență la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), cea mai înaltă instanță din România. Judecătorii ar putea decide să trimită la Curtea Constituțională prima dintre legile inițiate și votate de parlamentarii PSD-ALDE-UDMR, informează Realitatea Tv.
Adunarea generală a ÎCCJ va decide joi, la ora 13:00, dacă sesizează Curtea Constitutionala în legatură cu modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraților. Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statului magistraţilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi, 80 de voturi pentru, în condiţiile în care Opoziţia părăsise sala de plen.
Felix Stroe a făcut ANUNŢUL: Începe finanţarea magistralei de metrou M6 - VIDEO
Mai multe amendamente respinse în Camera Deputaţilor au fost adoptate la Senat.
O modificare adusă de Senat la Legea 303, privind statutul magistraţilor, este amendamentul lui Şerban Nicolae privind eroarea judiciară. Amendamentul a fost respins la Camera Deputaţilor, dar aprobat în plenul Senatului, care este cameră decizională.
Diferenţa faţă de actuala lege este sintagma "se întoarce în mod obligatoriu", faţă de "se poate îndrepta", cum prevede legea 303.
O altă modificare este aceea că "termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al statului prevăzut la alin 8 este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul" faţă de "termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an".
Modificările aduse de amendamentul lui Şerban Nicolae, la articolul 96, şi votate de Senat sunt:
Revoluție în sistemul bancar: Prima bancă din România care introduce plata cu mobilul
(2) Eroarea judiciară atrage răspunderea judecătorilor şi procurorilor doar în ipoteza în care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă
(3)Există eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiţie se determină o desfăşurare greşită a unei proceduri judiciare şi prin această se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legimite ale unei persoane.
(4) Există rea credinţă atunci când judecatorul sau procurorul în exercitarea funcţiei, cu ştiinţă, prin încălcarea Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţia României ori a normelor de drept material sau procesual a determinat o eroare judiciară.
(5) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul în exercitarea funcţiei din culpă nesocoteşte normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.
(6) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
(7) Pentru repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile legii, la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul după caz. Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maxim 1 an de la data comunicarii horatarii judecătoreşti definitive.
(8) După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanţelor Publice se întoarce în mod obligatoriu pe cale judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competenţa de judecată, în primă instanţă, revine Curţii de Apel Bucureşti, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.
(9) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al statului prevăzut la alin 8 este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul.
(10) CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroarea judiciară determinată de rea-credinţa sau gravă neglijenţă.
Legea 303 prevedea la articolul 96:
(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. (3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
(5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
(7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.
(8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.
Din Camera Deputaţilor, proiectul a plecat spre plenul Senatului cu următoarele prevederi:
„Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.
Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Nu este îndreptăţită în repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.
Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se va îndrepta cu acţiune împotriva ministerului Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile survine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.
În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în activitatea prevăzută de alin 4), ministerul Finanţelor publice va sesiza Inspecţia judiciară în vederea constatării existenţei relei credinţe sau gravei neglijenţe a judecătorului sau procurorului care a săvârşit eroarea judiciară, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind CSM.
După rămânerea definită a raportului Inspecţiei judiciare prin care s-a constatat reaua credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului sau procurorului, statul exercită acţiunea în regres împotriva judecătorului sau a procurorului.
Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, Secţia civilă. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile la Curtea de Apel Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de către o Curte de Apel învecinată, la alegerea reclamantului.
Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. 9) se poate exercita calea de atac a recursului la Secţia corespunzătoare a ÎCCJ.
CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea de răspundere profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, diminueze sau să înlăture răspunderea juridică determinată de reaua credinţă sau grava neglijenţă”.
