DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ședință CRUCIALĂ, în Capitală: se pregătesc restricții în București

TWITTER
restrictii romania

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) se întrunește cel mai probabil vineri pentru a decide noi restricții în Capitală, după ce Hotărârea de Guvern privind măsurile de combatere a pandemiei va fi publicată în Monitorul Oficial.

Copiii între 6 și 12 ani nu mai trebuie să prezinte un test COVID-19, iar magazinele și restaurantele nu se vor mai închide la 18.00 în localitățile cu incidență de peste 4 la mie, ci la peste 6 la mie. Vom folosi green-pass-ul la mall, potrivit hotărârii Executivului, informează Mediafax.

Principalele modificări propuse prin această hotărâre de Guvern vizează creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori, precum și creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori cu menținerea excepțiilor în vigoare.

Reprezentanții Prefecturii București au spus că după ce hotărârea de Guvern cu referire la situația epidemiologică va fi publicată în Monitorul Oficial ca fi convocată ședința CMBSU pentru a se reglementa în detaliu măsurile care se impun cu luarea în considerare și a modificării actelor normative.

Eventualele măsuri care vor fi luate vor intra în vigoare la ora 00.00 în următoarea zi ce urmează deciziei.

Rata de infectare în București era joi de 3,65 la mie, față de 3,3 la mie, cât a fost cu o zi în urmă. Capitala este de miercuri în scenariul roșu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.