Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ședință tensionată în Parlament: 'Membrii PSD se retrag din ședință' / 'Documentul arată ca ciorna unui copil'

sedinta bpr

La Parlament are loc ședința Birourilor permanente reunite, care decide dacă acceptă moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR. Ședința e una tensionată, după ce PNL a cerut verificarea validității semnăturilor, ceea ce ar duce la amânarea moțiunii.

Ședința este transmisă live pe Facebook de George Simion. De obicei, aceste de ședințe se desfășoară cu ușile închise, ulterior fiind disponibilă stenograma.

Membrii USR PLUS și AUR din Birourile permanente reclamă o încercare de tergiversare din partea PNL și cer stabilirea unui calendar clar al moțiunii de cenzură.

Ionuț Moșteanu a cerut acceptarea moțiunii de cenzură, respingând acuzațiile că semnăturile nu sunt valide.

„Semnătura olografă e olografă, indiferent de suport. E un abuz fără precedent ca o majoritate să refuze dreptul minorității de a depune o moțiune de cenzură. Deschideți o cutie a Pandorei de care o să vă pară rău. Înmuiați democrația”, a spus Moșteanu.

La rândul lui, George Simion a respins solicitarea lui Daniel Fenechiu, care a cerut acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură depusă de senatori și deputati USR si AUR.

„Toți parlamentarii AUR sunt afară. 42 de semnatari și al 43-lea avea COVID nu putea să semneze. Au adus și semnăturile olograf. Să spună concret la cine face referire și poate veni respectivul parlamentar aici, dar au confirmat. Ce vreți să facă, să stea în cap? (...) Am strâns numărul de semnături necesare cu cinci peste”, a spus George Simion.

Florin Roman a spus că este dreptul opoziției să depună moțiune de cenzură, însă a subliniat: „Dacă ținem la democrație și parlamentarism, trebuie să respectați statutul și regulamentul Parlamentului”.

Lucian Romașcanu a anunțat că membrii PSD se retrag din ședință, motivând: „Nu vrem să arbitrăm între celelalte partide. (...) Cum să arbitrăm noi, PSD, între USR și AUR?”.

Alina Gorghiu a declarat că „nu există noțiunea de semnătură scanată”, iar „documentul arată ca ciorna unui copil”.

„E o bătaie de joc. Când veți vota cererea PNL de verificare a semnăturilor, vă rog să faceți apelul nominal, să vedem cum votează fiecare”, a spus senatorul PNL.

Cristina Prună îi acuză pe cei de la PSD și PNL că fac împreună „un abuz”.

„Termenul de două săptămâni nu e necesar, în cinci zile de la depunerea moțiunii de cenzură ea trebuie votată, după cum arată Constituția”, a spus Prună.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.