Ediţia din acest an a cunoscutului festival de operă de pe Arena din Verona a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19, au anunţat marţi organizatorii, citaţi de DPA.
"Festivalul din 2020 devine festivalul din 2021", a precizat Fondazione Arena di Verona pe site-ul său, declarându-se profund întristată pentru luarea acestei decizii inevitabile.
Acest festival din nordul Italiei, care oferă, alături de operă, spectacole de muzică clasică şi de balet, este găzduit într-un spectaculos amfiteatru roman din secolul I, una dintre atracţiile turistice majore ale Veronei.
Ediţia din acest an urma să debuteze pe 13 iunie, cu "Cavalleria Rusticana/Pagliacci" de Pietro Mascagni, şi să se încheie pe 5 septembrie cu "Aida", de Giuseppe Verdi.
Potrivit organizatorilor, cele 80.000 de persoane care au cumpărat bilete pentru ediţia din acest an le vor putea folosi pentru ediţia din 2021, vor putea primi un voucher sau dona banii cheltuiţi către Fondazione Arena.
Ediţia din acest an a festivalului de operă de pe Arena din Verona a fost anulată
București
8°C
Articole Similare

22
Rețeta de pască cu brânză și stafide pe care o făceau bunicile de Paște
22

30
Cum se prepară friptura de miel la cuptor, preparatul tradițional al mesei de Paște
30

37
10 aprilie, Ziua Internațională a Fraților și Surorilor
37

19
'Iarmaroc la sat' - în Parcul Etnografic "Romulus Vuia"
19

15
Emmanuel Macron i-a oferit Papei un tricou al echipei naţionale de baschet a Franţei, cu autograf
15

24
Expoziție cu fluturi vii, la Antipa. Momentul rar pe care îl poți vedea cu ochii tăi
24

2.148
VIDEO Descoperire incredibilă: Au dat peste 'drumul din Vrăjitorul din Oz' într-un loc total neașteptat
2.148

33
DSU și Ministerul Culturii au semnat un protocol de colaborare pentru protejarea patrimoniului în situații de urgență
33

3.950
VIDEO Doliu imens în muzică: A murit unul dintre părinții hip-hop-ului. Lasă în urmă o moștenire controversată
3.950

4.081
Ciutacu scoate din arhivă precedentul Kovesi, după numirile din Justiție: 'Nu-s nici eu vreo fată mare...'
4.081

1.206
Tradiții și obiceiuri de Paște: De ce se ciocnesc ouăle roșii și ce simbolizează acest obicei vechi
1.206

112
VIDEO În Joia Mare, când a împlinit 20 de ani de la întronizarea ca Episcop al Giurgiului, PS Ambrozie a spălat picioarele călugărilor de la Mănăstirea Comana
112

207
FOTO O figură cunoscută de la emisiunea lui Măruță, direct la "Furnicuțele" lui Denise Rifai de la Antena 1: ce rol va avea în emisiune
207
















Comentează