DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Editura care a lansat cartea 'Oamenii lui Putin' a fost de acord să elimine toate fragmentele din cauza cărora Fridman și Aven au intentat un proces

vestidinrusia.ro
vladimir putin

Editura britanică HarperCollins, care a lansat, în primăvara anului 2020, cartea ”Oamenii lui Putin” (Putin’s People), a fost de acord să elimine din viitoarele ediții toate fragmentele din cauza cărora oameni de afaceri ruși – coproprietarul ”Alfa-Grup”, Mihail Fridman și președintele consiliului director al ”Alfa-bank”, Piotr Aven – au intentat acțiuni în instanțele de judecată. După cum a declarat la Înalta Curte din Londra, avocatul regal Huhg Tomlinson, ce reprezintă interesele celor doi oameni de afaceri, părțile au ajuns la o reconciliere judiciară, informează agenția TASS.

”Editura a fost de acord să elimine, din viitoarele ediții ale cărții, toate fragmentele care au servit drept cauză pentru declanșarea unui proces în instanță”, a spus el. Potrivit avocatului antreprenorilor ruși, editura își va cere, de asemenea, scuze pentru faptul că autorul cărții nu a luat legătura cu oamenii de afaceri pentru a obține comentariile lor pe marginea evenimentelor menționate în lucrare pănă la publicarea acesteia. În plus, HarperCollins ”va posta pe site-ul său o declarație” ce confirmă soluția de compromis a litigiului.

Anterior, Tomlinson a prezentat argumentele sale în cazul referitor la procesul intentat editudii și autorului cărții, fostul corespondent la Moscova al cotidianului Financial Times, Catherine Belton, de către omul de afaceri rus Roman Abramovici. El a anunțat că, în total, pretențiile antreprenorului vizează peste 20 de fragmente din carte. În special, avocatul a calificat drept necorespunzătoare cu realitatea afirmațiile jurnalistei conform cărora omul de afaceri ar fi achiziționat clubul de fotbal ”Chelsea” ”la ordinul autorităților ruse”.

Pe lângă Abramovici, Fridman și Aven, au intentat procese împotriva publicării aceleeași cărți, omul de afaceri Șalva Cighirinski și compania ”Rosneft”. Potrivit cotidianului The Daily Telegraph, Abramovici, Cighirinski și ”Rosneft” au depus plângeri atât împotriva lui Belton, cât și a editurii, în timp ce Fridman și Avem – doar împotriva editurii. În același timp, editura a precizat că Aven a intentat acțiune în instanță mai degrabă din cauza încălcării protecției datelor cu caracter personal, decât ca defăimare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.