Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eduard Novak, foarte mulţumit de primul său rezultat de la Tokyo, în cadrul Jocurilor Paralimpice

eduard carol novak

Românul Eduard Novak s-a arătat foarte mulţumit de evoluţia sa în proba de contratimp 1.000 m, categoriile 4-5, la ciclism pe velodrom, joi, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, în care s-a clasat pe locul 11, potrivit Agerpres.

''Locul 11. Numărul meu norocos şi 'my personal best' ca timp în această probă (1 min 06 sec 918/1000), care nu este printre probele mele preferate şi în care au fost comasate două categorii (C4 şi C5). Cu toate acestea şi cu toate că nu sunt sprinter, am făcut o cursă foarte bună, de care sunt foarte mulţumit. Acum mă concentrez pentru proba de mâine, cea la care am obţinut aurul la Londra şi la care voi concura doar cu competitori din categoria mea (C4). Pentru ziua de azi, poziţia 11 în clasamentul mondial, într-o cursă de acest nivel, în care s-au stabilit un record mondial şi un record paralimpic, este un rezultat care mă bucură şi mă motivează. Fiţi alături de mine şi mâine! Vă mulţumesc!'', a scris pe Facebook ministrul Tineretului şi Sportului.

Citește și: Dosarul de CORUPȚIE în care Viorel Hrebenciuc a primit deja trei ani cu EXECUTARE, la A PATRA AMÂNARE

România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak (44 ani), aur în 2012, la Londra (ciclism - urmărire individuală, categoria C4), argint în 2008 la Beijing (ciclism - contratimp, cat. LC2) şi la Londra în 2012 (ciclism - contratimp, cat. C4), precum şi o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo - cat. 60 kg).

Tot joi, la tenis de masă, Bobi Simion a fost învins de britanicul Paul Karabardak cu 3-1 în Grupa D, după ce miercuri îl învinsese pe australianul Trevor Hirth cu 3-1. Vineri se va juca ultimul meci, dintre Karabardak şi Hirth.

La Jocurile Paralimpice de la Tokyo, România participă cu 7 sportivi, care concurează la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul, obiectivul fiind câştigarea a trei medalii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.