Fostul angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA) a SUA, Edward Snowden, a declarat că nu avea nicio intenție să rămână în Rusia, dar a rămas fără opțiuni.
Într-un interviu postat pe platforma Rumble, Snowden a afirmat că a cerut azil politic în numeroase țări, dar unele l-au refuzat de teama reacției Statelor Unite, în timp ce altele nu au fost sigure că îi pot asigura securitatea.
„Nu mai existau opțiuni. Am solicitat azil în Rusia, am primit un răspuns favorabil”, a declarat Snowden.
Fostul ofițer de informații american locuiește în Rusia din 2013 și a negat informațiile apărute în presă potrivit cărora ar fi locuit într-un apartament conspirativ al KGB.
El a subliniat că nu cooperează 'cu spioni'. Departamentul de Stat al SUA a considerat primirea de către Snowden a unui pașaport rusesc drept o confirmare a loialității sale față de Federația Rusă.
Snowden este căutat de SUA pentru că a transmis presei zeci de mii de documente dovedind amploarea supravegherii electronice efectuate de Washington atât pe plan intern, cât şi în străinătate. Autorităţile americane doresc de ani de zile readucerea sa în SUA pentru a fi judecat penal pentru spionaj.
Moscova, cu brațele deschise
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat anul trecut cetăţenia rusă lui Edward Snowden, refugiat în Rusia din 2013.
''Mă aflu în Rusia întrucât Casa Albă mi-a anulat în mod intenţionat paşaportul pentru a mă ţine în detenţie'', a scris anterior Snowden pe Twitter.
''Ei au adus la sol avionul diplomatic al preşedintelui Boliviei pentru a mă împiedica să părăsesc ţara şi continuă să îmi limiteze libertatea de mişcare până în această zi'', a adăugat el. Snowden s-a referit la un incident din 2013 în care avionul preşedintelui bolivian a fost forţat să aterizeze în Austria pe fondul speculaţiilor că la bordul avionului, care plecase din Rusia, s-ar fi aflat şi Edward Snowden.
Comentează