Șef nou în fieful lui Ghiță

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 12-03-2015

Actualizat: 13-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul Ion Eparu a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Ploieşti, după demisia din partid a fostului lider al organizaţiei, primarul demisionar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru abuz în serviciu şi luare de mită, informează un comunicat al organizaţiei locale a social-democraţilor.

Potrivit sursei citate, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) l-a desemnat pe Ion Eparu în funcţia de preşedinte interimar al PSD Ploieşti, pe care o va ocupa până la organizarea Conferinţei municipale de alegeri.

De asemenea, adaugă documentul, în următoarele 30 de zile Eparu va elabora o strategie pentru reorganizarea PSD Ploieşti.

Iulian Bădescu, primar al Ploieştiului aflat la primul mandat, a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti. 

Bădescu a renunţat luni la toate funcţiile pe care le deţinea în partid, inclusiv la calitatea de membru. De asemenea, el a demisionat din funcţia de primar al Ploieştiului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri