Uniunea Europeană nu va accepta niciodată pentru Cipru o soluţie bazată pe existenţa a două state pe criterii etnice, a afirmat joi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Aflată în vizită la Nicosia, Von der Leyen a subliniat că Uniunea Europeană a vorbit cu o singură voce în legătură cu chestiunea cipriotă, veche de câteva decenii şi care este un obstacol în calea aspiraţiilor Turciei de a adera la blocul comunitar.
''Vreau să repet că niciodată nu vom accepta o soluţie cu două state. Suntem fermi şi foarte uniţi cu privire la acest lucru'', a declarat preşedintele CE într-o conferinţă de presă.
Insula Cipru este divizată din 1974, partea sa nordică ('Republica Turcă a Ciprului de Nord') fiind recunoscută numai de Turcia, în timp ce Republica Cipru este membră a Uniunii Europene începând din 2004.
Actualul blocaj în dialogul dintre cele două comunităţi din Cipru (greacă şi turcă) este cauzat de dezacordurile privind forma pe care ar putea-o lua eventuala unificare - o uniune de două state independente, soluţie propusă de conducerea ciprioţilor turci, sau o federaţie lejeră, variantă susţinută de ciprioţii greci.
Tratativele de la Geneva desfăşurate în acest an nu au dus la progrese notabile.
''Vecinii noştri au interesul de a exista bune relaţii bilaterale. Dacă aşa stau lucrurile - noi de asemenea suntem interesaţi să avem bune relaţii - vreau ca vecinii noştri să ştie că dacă ei vorbesc cu unul dintre statele noastre membre, de exemplu cu Cipru, indiferent de ton, atunci ei vorbesc cu Uniunea Europeană'', a insistat Ursula von der Leyen. A
Șefa CE dă asigurări Ciprului: UE nu va accepta niciodată o soluţie cu două state
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

446
Zelenski lansează un avertisment către SUA: 'Nu vă veți putea apăra singuri'
446

908
Giorgia Meloni pledează pentru o Europă independentă de SUA: Administraţia americană arată un dezinteres progresiv faţă de continent
908

1.404
Mesajul lui Trump către NATO - Cum s-ar putea implica alianța în conflictul din Orientul Mijlociu
1.404

53
Germania vrea un mandat ONU pentru securizarea Strâmtorii Ormuz
53

49
Atacuri devastatoare asupra Libanului: Spitalele din Liban ar putea rămâne fără provizii medicale vitale în câteva zile
49

3.200
Beirut, sub tensiune maximă: armata primește ordin să preia controlul complet
3.200

1.581
Începe procesul lui Netanyahu: premierul israelian e acuzat de corupție
1.581

55
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu: „Mobilitățile Erasmus+ trebuie să fie un drept pentru toți, nu doar o șansă pentru cei privilegiați”
55

2.387
Statele Unite vor acțiune imediată de la Europa: Au câteva zile să prezinte planuri concrete pentru asigurarea securițății Strâmtorii Ormuz
2.387

134
Oficial iranian: „Iranul va permite trecerea a numai 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz”
134

92
Percheziţii cu mascaţi la sediul publicaţiei independente Novaia Gazeta din Moscova
92

4.932
Fierbe Orientul Mijlociu! Președintele Iranului e pe cale să suspende negocierile: „Sunt lipsite de sens” / Motivul invocat
4.932

87
Armata libaneză redeschide un pod important în sudul țării, lovit de Israel
87
















Comentează