Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șefa Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA are Covid-19

jweekly.com
Rochelle Walensky usa

Directoarea Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA (CDC), Rochelle Walensky, a fost testată pozitiv la coronavirus vineri seara şi are simptome uşoare de COVID-19, a informat sâmbătă CDC într-un comunicat, relatează Reuters.

Un purtător de cuvânt al instituţiei americane a precizat că Walensky nu s-a deplasat la Casa Albă în a doua parte a acestei săptămâni şi nu s-a întâlnit cu niciun înalt oficial al SUA înainte de testul pozitiv, potrivit Agerpres.

Ea a participat, luni şi marţi, la Summitul mondial al sănătăţii de la Berlin, unde a purtat mască tot timpul, mai puţin la masă şi în timpul luărilor sale de cuvânt. Walensky a revenit în SUA miercuri.

CDC a mai menţionat că directoarea este la zi cu vaccinurile şi nu a mai avut până acum un rezultat pozitiv la testul de coronavirus.

Ea a rămas în izolare la domiciliu, de unde va lua parte virtual la întâlnirile planificate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.