Șefa Comisiei de Apărare cere MApN discuții după ce fragmente de dronă rusească au ajuns în România

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-09-2024

Actualizat: 10-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

Preşedinta Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, i-a invitat la discuții pe reprezentanții Ministerului Apărării, după ce fragmente ale unei drone de origine rusească au fost găsite în județul Tulcea, potrivit mediafax.

„În calitate de preşedintă a Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am adresat o invitaţie reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale să vină la Comisie şi să discutăm despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate”, spune Nicoleta Pauliuc pe Facebook.

Pauliuc afirmă că există „toată deschiderea” pentru îmbunătăţirea legislaţiei care vizează siguranţa naţională.

„Dacă există un nod gordian, el trebuie urgent dezlegat”, a mai spus Nicoleta Pauliuc.

Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, județul Tulcea, de unde au ridicat, luni, fragmente ale unei drone de origine rusească.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri