Înainte de a se întâlni cu ziariștii de la Oradea, ex-premierul a trecut pe la Șuncuiuș și pe la Vadu Crișului, unde, pe lângă întâlnirea cu cetățenii locului, cu membrii și cu simpatizanții PFC, Ungureanu a dat piept cu atracțiile turistice ale zonei. Impresionat de peisaj și de potențialul pe care zona îl are în atragerea de turiști, dar și în dezvoltarea agroturismului, președintele Forței Civice a promis că se va întoarce acolo pentru a face rafting. Asta se va întâmpla „într-o pauză” pe care fostul premier, care e în fruntea listei PFC pentru Parlamentul European la alegerile din 25 mai, ar vrea să o ia în acest an important. De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu a precizat foarte clar vineri, la Oradea, că va candida pentru funcția de Președinte al Republicii și nu s-a sfiit să recunoacă faptul că profită de actuala campanie electorală pentru a-și întări poziția în perspectiva scrutinului din iarnă, scrie
Efectul Udrea cu parașuta: Un prezidențiabil promite să facă RAFTING pe Vadu Crișului

Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

647
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
647

545
FOTO- VIDEO Situație de urgență în Vrancea - Zeci de oameni evacuați din calea inundațiilor
545

1.199
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
1.199

3.111
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
3.111

1.305
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.305

5.613
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
5.613

811
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
811

1.784
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
1.784

4.449
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
4.449

2.617
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.617

2.027
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
2.027

1.118
Știința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
1.118

1.213
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.213

Comentează