Nicio încercare de a opri referendumul din Catalonia cu privire la independenţă nu va reuşi să pună capăt sentimentelor secesioniste, a avertizat joi ministrul de externe regional Raul Romeva i Rueda, cu trei zile înainte de votul neautorizat. El a acuzat totodată Uniunea Europeană că "aprobă", fără a îndrăzni să o declare deschis, intransigenţa Madridului, care a interzis consultarea prevăzută pentru duminică, relatează dpa şi AFP. "Dacă cineva crede că tentativele de a opri referendumul de la 1 octombrie vor reduce pur şi simplu la tăcere voinţa democratică a societăţii catalane, trebuie să spun că greşeşte, greşeşte total", a declarat într-o conferinţă de presă la Bruxelles responsabilul catalan, fost membru al Parlamentului European.
Raul Romeva i Rueda a insistat că "ceea ce se întâmplă azi în Spania constituie o gravă atingere adusă structurilor democratice" şi a făcut apel la instituţiile europene să "apere tratatul Uniunii Europene şi interesul general al cetăţenilor catalani, care sunt cetăţeni ai UE", acuzând în acelaşi timp Madridul de "represiune brutală" asupra "instituţiilor democratice din Catalonia". "Percheziţiile din media, urmăririle lansate împotriva a peste 800 de primari, hărţuirea de ziarişti şi organizaţii pentru drepturi cetăţeneşti, precum şi a unor simpli indivizi, toate acestea au creat un şoc fără precedent", a denunţat responsabilul regional.
Luarea sa de poziţie are loc după ce un alt înalt responsabil regional, primarul Barcelonei Ada Colau, a cerut Comisiei Europene să intervină în această criză. ''Faţă de gravitatea situaţiei, este de datoria mea, în calitate de primăriţă a capitalei catalane, Barcelona, să fac apel la Comisia Europeană să deschidă un spaţiu de mediere între guvernele spaniol şi catalan, în scopul găsirii unei soluţii diplomatice'', a scris Colau într-un articol publicat de cotidianul britanic The Guardian. Este necesară ''apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor Cataloniei în faţa valului de represiune din partea statului spaniol'', a opinat Ada Colau, care a criticat însă totodată ''acţiunea unilaterală'' a executivului regional, conform Agerpres.
Autorităţile catalane sunt hotărâte să organizeze duminică un referendum privind independenţa Cataloniei, referendum declarat ilegal de justiţia spaniolă. Guvernul central este decis să-l interzică, chiar dacă aceasta înseamnă blocarea accesului în secţiile de votare de către forţele de ordine. Comisia Europeană a reiterat în ultimele săptămâni că Bruxellesul consideră subiectul drept o problemă de politică internă a Spaniei.
Comentează