Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful ANAF avertizează OMV: 'Dacă vor încerca să facă inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa!'

ANAF
anaf

Şeful ANAF, Lucian Heiuş a anunţat duminică, la Digi24, că în maximum două săptămâni o să poate să spună dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate către statul român, relatează agenția de presă NEWS.RO.

El a precizat că pentru ANAF toate companiile sunt egale şi vor face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi au, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze în această Ordonanţă, iar dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, nu vor putea scăpa.

”Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul, ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România se finalizează şi se depun la 30 mai dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă în cazul OMV-ului datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a spus Heiuş la Digi24, titrează NEWS.RO.

El a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi ”modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

”OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a mai explicat şeful ANAF.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către acesa societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el. „Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze (în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani.

Context

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022, motivând că are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.