Șeful AUR cere un bloc al partidelor de opoziție împotriva PSD și PNL

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 14-05-2022

Actualizat: 14-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: inquamFOTO

Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine  - alegeri europarlamentare, alegeri locale, alegeri parlamentare și alegeri prezidențiale. Asta dacă nu cumva se va mai organiza vreun referendum pentru ceva. În acest context președintele AUR, deputatul George Simion, face un apel la partidele de opoziție să se unească într-un front comun împotriva PNL și PSD:

Ca să scăpăm de partidul unic PSD PNL ne trebuie un singur front unit, al tuturor românilor, indiferent de ideologie!”, scrie el pe pagina sa de Facebook într-un context în care absolut toate partidele din opoziția parlamentară și neparlamentară au intrat într-un con de umbră.

Potrivit cercetărilor sociologice făcute publice și a celor mai puțin publice, AUR are un ritm de descreștere abrupt, scădere de la 21-22 cât era creditat în decembrie-ianuarie la 12-13 în acest moment și trendul de descreștere se menține. USR s-a dus sub 10% și unele cercetări recente arată chiar 7%.

În afara Parlamentului lucrurile stau și mai prost.

După ultimele evenimente PMP-ul staționează în jurul a 4%, în timp ce ALDE sau Pro România nu prea mai există cu structuri de partid și doar grație aleșilor locali pe care încă îi dețin și sunt pomenite cu scoruri între 1 și 3%.

Forța Dreptei fondat de Ludovic Orban nu trece de 2-3% pe nici o cercetare, iar APP (Alianța Pentru Patrie) fondat de Codrin Ștefănescu și Liviu Dragnea băltește în același mod. PUSL (Partidul Umanist Social Liberal) în funcție de cercetare e într-o zonă de 2-4%, iar PER (Partidul Ecologist Român) tot în aceeași zonă.

PNȚCD este la un pas de desființare și ultimele scandaluri grăbesc acest deznodământ.

În aceste condiții apelul șefului AUR sună mai mult ca o încercare de a stopa descreșterea propriului partid decât o acțiune imediată și concretă cu USR, singurul partidul cu care ar putea conlucra pentru o opoziție mai viguroasă. Este evident că o astfel de alianță pare acum imposibilă, dar să nu uităm totuși că cele două partide au depus împreună o moțiune de cenzură care a dus la Căderea Guvernului Cîțu și au depus mai multe acțiuni la Curtea Constituțională împreună.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri