Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful CCA, Kyros Vassaras, îi explică lui Adrian Mititelu cum a pierdut cu Rapid: A picat VAR-ul

sportbull.ro
adrian mititelu

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, vine cu precizări legate de faza din minutul 68 al partidei FC Rapid 1923 – FCU 1948 Craiova, disputată vineri, în Giulești, se arată pe site-ul FRF.

”Din păcate, o problemă tehnică nu a putut permite oficialilor video ai meciului, arbitrii VAR Andrei Chivulete și Mihăiță Necula, să furnizeze informații exacte într-o perioadă mai scurtă de timp”, a spus Vassaras.

”În momentul în care mingea a părăsit suprafața de joc, Andrei Chivulete l-a informat pe arbitrul Horațiu Feșnic despre faptul că ar putea exista o posibilă lovitură de pedeapsă în favoarea Rapidului, ca urmare al unui posibil joc al mingii cu mâna. Conform protocolului VAR, înainte ca arbitrul meciului să fie chemat la monitor, VAR-ul verifică întotdeauna întreaga situație de atac, așa cum se întâmplă și la fiecare gol marcat. Identificând un posibil ofsaid ce ar fi avut nevoie de interpretare de către arbitru, a fost necesar ca liniile să fie trasate și clipul să fie salvat”, a adăugat președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.

”După verificare și în timp ce situația fazei se salva, întregul sistem VAR s-a prăbușit și a trebuit să fie repornit, lucru ce nu s-a întâmplat din prima încercare. Având în vedere cele de mai sus, analiza fazei a durat mai mult decât ar fi trebuit, acesta fiind motivul pentru care decizia lui Horațiu Feșnic, una corectă, a întârziat câteva minute. De asemenea, jucătorul Rapidului care a primit mingea în faza de atac înainte de infracțiunea din careu nu se afla în poziție afară de joc”, susține Vassaras.

Șeful CCA a concluzionat că ” încă ne mai confruntăm cu probleme de natură tehnică, dar care sperăm să fie rezolvate cât mai curând pentru a evita astfel de situații neplăcute pentru toată lumea”.

Rapid s-a impus în prelungirile meciului, cu 4-3, după ce echipa lui Adrian Mititelu a avut 3-1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.