DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șeful celei mai mari bănci din Elveția, avertisment dur: Brexitul poate provoca 'o grevă' pe scară largă a investitorilor

brexit, bani

Preşedintele UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, a declarat că în acest moment are loc o ”grevă” a investitorilor, care s-ar putea extinde, din cauza confuziei şi a incertitudinilor provocate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează CNBC, conform news.ro.

”Cred că aţi observat, din cauza Brexitului dar şi a conflictelor comerciale, că a avut loc o creştere enormă a incertitudinilor. Incertitudinile au fost întotdeauna rele pentru investitori. Dar ceea ce observăm acum, şi o observăm în baza noastră de clienţi, este aproape o grevă a investitorilor”, a declarat preşedintele UBS, Axel Weber.

Comentariile bancherului german au avut loc la reuniunea anuală a FMI din Washington, unde discuţiile s-au concentrat în mare parte pe turbulenţele economice provocate de războaiele comerciale, protecţionism şi instabilitatea politică.

”Modul în care văd eu lucrurile este că în timp ce dobânzile sunt foarte, foarte scăzute, iar costurile investiţiilor se află la un nivel scăzut istoric, incertitudinile dacă aceste proiecte vor da rezultate, dacă regândirea lanţurilor de producţie va da rezultate, fie că acestea sunt în China sau pentru europeni în Marea Britanie, sunt uriaşe. Iar oamenii nu vor lua aceste decizii până nu vor fi luate deciziile politice”, a spus Weber.

Traian Băsescu intervine în scandalul care a explodat la Tarom: 'E o prostie. Acest om va trebui să răspundă în faţa legii'

S&P Global Ratings a calculat în primăvară că Brexitul a costat economia britanică 86 de miliarde de dolari. Incertitudinile provocate de votul la referendum a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline, a mărit inflaţia, a redus puterea de cumpărare a populaţiei, a slăbit exporturile, a redus preţurile proprietăţilor imobiliare şi a blocat investiţiile locale şi străine.

Marea Britanie tocmai a solicitat o prelungire a termenului de ieşire din UE, care era 31 octombrie, iar aceasta ar fi a treia extindere de la referendumul din iunie 2016, după ce parlamentarii britanici au amânat un vot de sâmbătă referitor la acordul de retragenere negociat de premierul Boris Johnson.

Parlamentarii britanici au votat pentru activarea unei legi care impune premierului să ceară Bruxelles-ului amânarea Brexitului, în pofida opoziţiei vocale a lui Johnson.

Augustin Zegrean generează un 'CUTREMUR': 'Va fi foarte greu să valideze CCR aceste alegeri' (VIDEO)

Dar liderii europeni nu sunt obligaţi să accepte cererea de extindere, existând mai multe modalităţi de a răspunde. Aceştia ar putea oferi o prelungire tehnică, de câteva săptămâni, în speranţa aprobării acordului renegociat cu Johnson; ar putea conveni amânarea brexitului până pe 31 ianuarie, deschizând calea pentru organizarea de alegeri generale în Marea Britanie şi posibil a unui nou referendum; sau ar putea refuza cererea de prelungire, ceea ce ar putea declana o criză economică în Marea Britanie şi UE.

Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a spus că a primit scrisoarea cu cererea de extindere şi că va începe consultări cu liderii UE despre modul în care să răspundă la cererea Marii Britanii. Între timp, ministrul însărcinat cu negocierea acordului, Michael Gove, a declarat duminică dimineaţa că Marea Britanie va ieşi din UE pe 31 octombrie, amplificând confuzia.

În pofida acestor lucruri, Weber a spus ”că este mai optimist că va avea loc un Brexit ordonat”.

”Investitorii vor să fie siguri de acest lucru. De prea multe ori a fost amânat proiectul, acum reţin şi aşteaptă cu investiţiile. Puteţi vedea cât de mult au scăzut investiţiile în Marea Britanie, iar acest lucru nu este bun, pentru o componentă dinamică a economiei”, a afirmat bancherul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.