Președintele Comisiei comune pentru codul electoral Dorin Bădulescu a declarat, joi, că introducerea votului electronic în România ar duce la obligația existenței unui buletin electronic, ceea ce ar crea probleme. El a dat ca exemplu situația cardurilor de sănătate.
„Din punctul meu de vedere votul electronic implementat pe studiile pe care le avem pe votul electronic este implementat cu anumite probleme, doar în Estonia unde cetățenii sunt, cetățenii statului Estonian sunt destul de puțini, în jur de un milion, din ce am discutat cu specialiștii, votul electronic nu este posibil decât dacă avem și buletin electronic, în momentul de față noi experimentăm o situație mai puțin fericită cu cardurile naționale de sănătate și vedeți că sistemul are anumite probleme. În momentul în care vom avea un sistem cu buletin electronic care să funcționeze perfect atunci ne putem gândi la un vot electronic care să funcționeze perfect”, a afirmat Dorin Bădulescu, joi, la Parlament, întrebat când vom avea și testa un vot electronic.
Chestionat dacă acest lucru înseamnă că nu vom avea votul electronic în viitorul apropiat, senatorul ALDE a răspuns: „Nu pot să spun ca din punct de vedere tehnic nu mă pot pronunța”.
Senatorul ALDE a au fost discuții în comisie despre votul anticipat prelungit, precum și despre măsurile procedurale pentru ca românii din străinătate să poată vota în număr cât mai mare.
„Au existat discuții și cu privire la timpul de vot pentru votul anticipat prelungit, ați observat că se va vota vinerea, sâmbăta și duminica, vinerea începând cu orele 12:00 pentru cetățenii aflați în străinătate, s-au luat măsuri procedurale pentru identificarea și corelarea cât mai bună a numărului de cetățeni români aflați în străinătate pentru dimensionarea numărului de secții de vot în afara granițelor țării. Cred că toate problemele pe care le-am întâmpinat la scrutinele anterioare au fost atinse prin noua modificare legislativă și faptul că a existat consens pe acest proiect legislativ denotă acest lucru”, a explicat Bădulescu.
Președintele AEP: Votul proiectul de lege în materie electorală va fi dat de Parlament săptămâna viitoare
Președintele Autorității Electorale Permanente Constantin Buică a declarat că speră ca Legea cu modificările în materie electorală să apară cât mai repede în Monitorul Oficial, precizând că votul la Senat va fi lunea viitoare, iar miercurea viitoare la Camera Deputaților.
„Noi sperăm cât mai repede, că votul va fi miercuri, luni și miercuri, luni Senat, miercuri cel târziu Camera Deputaților și cu cât mai repede cu atât mai bine, dar știți merge și pe procedura de trimitere la Administrația Prezidențială și încă suntem în niște termene, nu știu dar ne dorim cât mai repede pentru că avem și noi niște lucruri pe care trebuie să le pornim din momentul în care este promulgată legea, atunci noi dăm posibilitatea cetățenilor să se înregistreze pentru votul prin corespondență”, a afirmat Constantin Buică, joi, la Parlament.
Acesta a explicat și prevederile legislative legate de buletinele de vot la alegerile prezidențiale.
„Vorbim în acest moment de un singur buletin de vot care va fi utilizat în turul întâi, iar la votul prin corespondență pentru a nu pune în dificultate cetățeanul să își printeze buletinul de vot sau cineva să îi dea cu dedicație acest buletin de vot, va primi același format al buletinului de vot pentru turul întâi cu același număr de pagini, în aceeași formă, doar că va scrie pe el turul întâi, vot prin corespondență, turul al doilea vot prin corespondență. Cetățeanul pe baza informațiilor publice comunicate de CCR va avea informația care dintre candidații din primul tur s-au calificat și vor intra în turul al doilea. Și automat scoate din plic buletinul de vot și certificatul de alegător și toate celelalte elemente, bifează opțiunea dintre cei doi rămași în turul al doilea pe buletinul identic ca și la turul întâi și le va trimite în țară, la misiunile diplomatice sau la misiunile diplomatice așa cum am stabilit acum în lege”, a mai declarat președintele AEP.
Întrebat ce va face MAE concret pentru ca problemele care au existat la europarlamentare, în secțiile de vot din străinătate să nu se mai repete, Constantin Buică a răspuns: „MAE din ce am văzut va avea în principiu aceleași atribuții, doar că la acest moment nu se pune accentul doar pe MAE, se pune accentul pe misiunile diplomatice și consulare care au obligativitatea de a comunica mai bine cu comunitățile românești din străinătate și așa cum ați văzut una dintre completări a fost inclusiv cu obligativitatea în sarcina MAE de a cere tuturor autorităților din statul gazdă informații cu privire la cetățeni cu domiciliu sau reședința în acel stat”.
Șeful AEP a mai spus că „cetățenii care nu au domiciliu sau nu au reședința se pot prezenta la orice secție de votare din străinătate să voteze pe teritoriu statului gazdă”.
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru eleborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis ca votul în Diaspora să aibă loc pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.
Forul legislativ a mai aprobat, joi, un articol care prevede că alegătorii români din Diaspora ,care se vor afla la rând sau în secția de vot la ora 21.00, când se închid secțiilor, să își poată exercita dreptul la vot.
În ședința de miercuri, comisia a modificat și un articol care prevede că: „Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri pentru preşedintele României, la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru preşedintele României se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate”.
Tot miercuri, parlamentarii forului legislativ comun au mai adoptat un articol care prevede că ziua alegerilor este duminică, iar Guvernul stabilește data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării.
Totodată, în cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secții de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.