Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu, despre războiul din Ucraina: 'De-a lungul coastei Mării Negre se află prima linie de apărare pentru comunitatea euro-atlantică'

bbc.com
razboi tanc ucraina rusia armata

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, în cadrul mesei rotunde "Black Sea Security Summit", că în faţa agresiunii ruse coordonarea transatlantică a fost una "impecabilă şi trebuie să continue să fie astfel".

"Dacă preşedintele Putin a sperat să ne divizeze, a eşuat. Dimpotrivă, am demonstrat contrariul: există un impuls şi un angajament reînnoit pentru a consolida rezilienţa strategică a Europei, cu sprijinul Statelor Unite", a spus Aurescu.

Ministrul a reamintit că România este statul membru NATO şi UE care are cea mai lungă frontieră cu Ucraina. În acest sens, a precizat că ţara noastră este conştientă de "ameninţările cu care se confruntă spaţiul euro-atlantic, ca o consecinţă a războiului ilegal declanşat de Rusia" împotriva Ucrainei.

"Nu există ape care să aparţină statelor aliate şi care să fie ameninţate de Rusia aşa cum sunt apele româneşti de la Marea Neagră, aici în Constanţa. De-a lungul coastei Mării Negre se află prima linie de apărare pentru comunitatea euro-atlantică, precum şi prima linie de susţinere pentru partenerii noştri din Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. România a avertizat în mod constant în legătură cu ameninţarea pe care o reprezintă Rusia, în Marea Neagră, după anexarea ilegală a Crimeei", a spus Aurescu.

Potrivit lui Aurescu, noul concept strategic adoptat în urmă cu două zile la Madrid prevede că Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru securitatea euro-atlantică.

"Războiul din Ucraina a schimbat fundamental parametrii de securitate cu care lucrăm, dar comunitatea euro-atlantică a reacţionat în mod puternic şi unitar, iar aceasta este forţa noastră şi principalul nostru avantaj. Suntem mai uniţi ca niciodată în a ne apăra cetăţenii, teritoriile şi valorile şi ordinea internaţională bazată pe reguli. România este un partener şi un aliat de încredere şi activ. Deciziile istorice adoptate în aceste zile la summit-ul NATO de la Madrid reflectă un mesaj clar în ce priveşte securitatea Mării Negre", a precizat ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.