Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Barajul Nova Kahovka, aruncat în aer. Șeful NATO se arată scandalizat : 'Pune în pericol mii de civili şi cauzează grave distrugeri mediului'

politico.eu
Jens Stoltenberg NATO

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, s-a declarat marţi scandalizat de atacul împotriva unui baraj hidroelectric din Ucraina, atac ce "demonstrează încă odată", potrivit lui, "brutalitatea războiului dus de Rusia", informează AFP.

Distrugerea barajului Kahovka este "un act scandalos" care "pune în pericol mii de civili şi cauzează grave distrugeri mediului", a scris Stoltenberg pe Twitter.

Armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka. Preşedintele Zelenski a convocat de urgenţă consiliul său de securitate, a anunţat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, care a denunţat o ''crimă de război''.

Cu toate acestea, conducerea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată în prezent sub ocupaţie rusă, a afirmat că distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, a cărui apă serveşte la răcirea centralei, nu reprezintă deocamdată o ameninţare pentru instalaţie.

Barajul Kahovka, situat în zonele din regiunea Herson ocupate de Rusia în sudul Ucrainei, a fost parţial distrus marţi, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de această distrugere.

Barajul, ocupat de ruşi de la începutul ofensivei lor în Ucraina, permite inclusiv alimentarea cu apă a Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Amenajat pe fluviul Nipru în 1956, în timpul perioadei sovietice, acest baraj este una dintre cele mai mari infrastructuri de acest tip din Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.