Șeful Senatului anunță angajarea răspunderii pe măsurile fiscale: Va fi o sesiune extraordinară

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-06-2025 14:59

Actualizat: 30-06-2025 17:59

Article thumbnail

Sursă foto: pnl.ro

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre angajarea răspunderii Guvernului în Parlament pe pachetul de măsuri fiscale, că nu au încă un calendar dar cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară în această vară şi că în mod sigur se va discuta şi în coaliţie.

Preşedintele Senatului a fost întrebat, după şedinţa Biroului Permanent, dacă au fost înştiinţaţi când ar putea fi convocaţi senatorii în sesiune extraordinară, pentru asumarea răspundării pe măsurile fiscal.

”Nu avem încă un calendar. Cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară, am discutat cu domnul prim-ministru Bolojan în acest sens. Urmează să ne edificăm zilele următoare, în funcţie de cum va discuta guvernul aceste pachete de măsuri care vor fi evident, înainte, discutate în coaliţie. Dar cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară în această vară”, a precizat Mircea Abrudean.

Sesiunea parlamentară se încheie luni, aleşii urmând să plece în vacanţă parlamentară, până în septembrie, când vor reveni la muncă.

Iată ce spune Constituția pe acest subiect

ARTICOLUL 114

Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri