Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ELCEN amenință că lasă fără căldură și apă caldă Bucureștiul

Inițierea unei acțiuni în instanță de către RADET cu privire la metodologia ANRE de calcul a prețului Gigacaloriei înseamnă prelungirea blocajului financiar existent iar consecința posibilă și probabilă este oprirea activității RADET și ELCEN, se arată într-un comunicat al Electrocentrale București.

Potrivit sursei citate, datoriile totale ale RADET București către ELCEN, la data de 30 iunie 2015, se cifrau la 3,587 miliarde de lei.

'În decembrie 2008, RADET/PMB au eșalonat integral datoriile înregistrate la acel moment (din perioada 2007 — noiembrie 2008), în valoare 743 milioane lei, pe o perioadă de trei ani. Din această eșalonare, PMB a rămas restantă cu 259 milioane lei. Deși, prin protocolul semnat în 2008, RADET și PMB s-au angajat să achite facturile curente la scadență, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, RADET a acumulat noi datorii în perioada 2009 — 30.06.2015, în valoare de 3,328 miliarde lei, cu toate că în București gradul de încasare de la populație este de peste 90%, fiind cel mai ridicat nivel din țară', se menționează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, anul trecut, ELCEN a livrat și facturat către RADET energie termică în valoare de 1,033 miliarde de lei (exclusiv penalități de întârziere) și a încasat, conform contractului escrow, 735,9 milioane lei, înregistrând o datorie de 297,3 milioane lei. În primul semestru din 2015, RADET a acumulat noi datorii către ELCEN, în valoare de 217,1 milioane lei, ceea ce a dus la creșterea datoriei la 514,4 milioane lei pentru ultimele 18 luni.

Pe de altă parte, Electrocentrale București precizează și faptul că nu practică politica subvenției încrucișate reclamată de către RADET și își desfășoară activitatea cu respectarea legislației în vigoare. Potrivit Elcen, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este singura entitate care emite ordine și decizii anuale cu privire la întreaga activitate din domeniul energiei iar instituția an stabilit că pentru calculul combustibilului necesar pentru producerea energiei termice se folosește un randament de 90%. Repartizarea cheltuielilor fixe comune procesului de cogenerare pentru cele două produse — energie termică și energie electrică — se efectuează proporțional cu MWh echivalenți produși iar pentru anul 2015, prețurile la energie termică au fost stabilite în baza Ordinelor ANRE 109/2014 și 3/2010. Tarifele actuale ale energiei termice sunt următoarele: pentru populație: 186,017 lei / Gcal (fără TVA); pentru non-casnici: 216,69 lei / Gcal (fără TVA), se mai arată în comunicatul citat.

'Inițierea unei acțiuni în instanță de către RADET cu privire la metodologia ANRE de calcul a prețului Gigacaloriei înseamnă, de fapt, menținerea și prelungirea blocajului financiar existent, consecința posibilă și probabilă fiind oprirea activității RADET și ELCEN. În aceste condiții, RADET București va fi principalul vinovat al unei situații de criză', subliniază ELCEN.

Pe de altă parte, ELCEN afirmă că sintagma 'paradox păgubos' al României definește starea de fapt a RADET, care din 1.000 Gcal/h primite de la ELCEN, vinde consumatorilor circa 650-700 Gcal/h, restul fiind pierdute în atmosferă și în pământ prin rețeaua de transport spartă, neizolată termic corespunzător și nereparată, nemodernizată de ani de zile. Pentru eliminarea acestor pierderi, RADET și PMB trebuie să întreprindă de urgență măsuri de reabilitare a rețelei primare de termoficare cu finanțare atât din surse proprii, cât și din fonduri structurale.

'Referitor la afirmațiile PMB privind 'randamentul dezastruos de 40-50%', precizăm că centralele ELCEN produc energie termică și energie electrică cu randamente cuprinse între 74,2% și 89,5%, potrivit unor studii realizate de către instituții de specialitate pentru sezonul rece 2014-2015', se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, deficitul de cash-flow al ELCEN, cauzat de RADET prin neplata facturilor de energie termică, a condus la înregistrarea unor datorii de 500 milioane de lei către furnizorii de combustibil. Pentru diminuarea arieratelor și continuarea funcționării societății, singura pârghie legală a ELCEN este de a pune în aplicare deciziile executorii ale instanțelor de judecată, precizează compania. ELCEN și-a asumat pentru acest an un program de reparații, termenul de finalizare fiind 15 octombrie.

În ceea ce privește transferul cu titlu gratuit al acțiunilor Electrocentrale București din portofoliul Ministerului Energiei în proprietatea Municipiului București, acesta nu mai este posibil, ca urmare a emiterii de către Curtea Constituțională a unei decizii prin care se arată că un astfel de transfer este neconstituțional. Din acest motiv, transferul acțiunilor poate fi realizat doar printr-o justă plată a acestora.

La rândul său, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) arăta, luni, într-un comunicat, că acuzațiile la adresa ELCEN, potrivit cărora compania livrează energia termică în urma unui proces de producție cu randamente și eficiență dezastruoase,la costuri mari, și că practică subvenția încrucișată, sunt nefondate.

Președintele Consiliului de Administrație al RADET, Gabriel Dumitrașcu, a declarat săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe, că Regia va reclama în instanță că ELCEN încarcă factura bucureștenilor în ceea ce privește agentul termic.

"Prețul agentului termic furnizat de ELCEN este unul ridicat nejustificat, motiv pentru care în curând vom depune o acțiune la instanță prin care vom reclama că ELCEN face o subvenție încrucișată, transferând o parte din costurile de producție a energiei electrice pe costurile aferente energiei termice. (...) Vom reclama această fraudă. Legea energiei interzice subvenția încrucișată între costurile aferente producției de energie termică și cele aferente producției de energie electrică. În esență, noi suspectăm că în Capitală ELCEN transformă parte din costurile de producție a energiei electrice pe costurile de producție a energiei termice, iar astfel încarcă factura bucureștenilor", a spus Dumitrașcu.

El a menționat că reglementările ANRE precizează că prin cogenerare costul agentului termic este cu cel puțin 10% mai ieftin decât dacă se generează agent termic într-o sursă separată ce produce numai energie termică.

De asemenea, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că PMB nu mai are bani să subvenționeze în aceeași măsură ca până acum majorările de tarife aprobate de ANRE și ANRSC pentru producerea energiei și pentru tariful de distribuție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.