'ELEFANTUL' de la ministerul Mediului! Costel Alexe: 'Conducerea APM București să fie demisă'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 02-03-2020

Actualizat: 02-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că a solicitat demiterea conducerii Agenției pentru Protecția Mediului București (APM), în condițiile în care agenția are mari probleme de comunicare și de management.

„Avem și în minister un elefant – ANPM, care, în acest moment are carențe de comunicare și management... Am solicitat demiterea conducerii APM București”, a spus Costel Alexe.

Acesta a declarat că nu este admis ca, atunci când există situații de depășire a limitelor de poluare, așa cum a fost cea din noaptea de duminică spre luni, ministerul să fie anunțat cu întârziere de APM, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Decizie CRUCIALĂ a Curții Supreme: Divorțul NU se mai poate încheia la notar

Costel Alexe a mai spus în cadrul conferinței că toate stațiile pe care le deține Ministerul Mediului au înregistrat duminică noaptea depășiri ale nivelului maxim admis de poluare.

„Aseară, la toate stațiile pe care le deține Ministerul Mediului au fost înregistrate depășiri: la Lacul Morii, de opt ori”, a spus Alexe.

Potrivit acestuia, poluarea a fost generată în principal de un incendiu izbucnit la Crevedia, dar și de incendiul de la Gara de Nord.

„Din discuția cu ISU, a fost un incendiu de vegetație forestieră, pe 5.000 de mp, la Crevedia, acel incendiu de la Gara de Nord, din miezul noptii și alte incendii provocate de populație din jurul Bucureștiului”, a spus Alexe.

Citește și: Categoria de vârstă cea mai vulnerabilă în fața coronavirusului! Steriu-Cercel: 'Copiii par a fi în siguranță, cei peste 70 de ani plătesc prețul ridicat'

Ministrul Mediului a mai precizat că ,în cadrul județului Ilfov „există 46 de firme autorizate și în municipiul București 69, care au acest proces de ardere. Am stabilit că până la finalul săptămânii vom controla toate sursele de ardere de pe raza București-Ilfov pentru a vedea dacă toți acești operatori dețin mijloace de măsurare a poluării”.

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o cameră de birouri din Gara de Nord din Capitală. 34 de oameni, angajaţi şi călători, au fost evacuaţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri