Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elena Băsescu își contrazice tatăl: 'Nu poate niciun decident, cu mustață sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Jr nu formăm o familie'

eba basescu

Elena Băsescu a reacționat legat de referendumul pentru familie, spunând că nu poate niciun politician "cu mustață sau fără" să îi spună că ea și cei trei copii ai săi nu sunt o familie pentru că nu e căsătorită. Reacția vine în contradicție și cu votul exprimat de fostul președinte Traian Băsescu.

"Nu poate niciodată vreun decident politic, cu mustaţă sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Junior nu formăm o familie, chiar dacă eu sunt necăsătorită. Solutia constituţională găsită nu va rezolva situaţia. Având în vedere că, în codul civil, se vorbeşte despre faptul că familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului, iar familiile monoparentale sunt, de cele mai multe ori, cele mai vulnerabile, problematica nu mi se pare deloc lămurită. Ca întotdeauna când am avut ocazia, mi-am exprimat opţiunea pe o temă importantă pentru societate.

Citește și: Un nou cuplu divorțează! Care este motivul

Pe de o parte, votul liber exprimat este sufletul oricărei democraţii. Pe de altă parte, politicienii au frica votului, iar semnalul transmis de societate este extrem de puternic", a scris Elena Băsescu, pe pagina de Facebook.

Declarația contrazice și decizia tatălui ei, fostul președinte Traian Băsescu, de a vota "Da" la referendumul din acest weekend. Traian Băsescu a anunțat încă de acum câteva zile care îi este opțiunea, iar sâmbătă dimineața s-a prezentat la o secție din Capitală alături de soția sa, Maria.

Citește și: Liviu Dragnea a făcut noi declarații cu privire la Legea offshore. Ce a mai spus acesta .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.