Elena Lasconi, edilul din Câmpulung, face apel la președintele României Nicușor Dan să oprească ordonanțele „ucigătoare” prin care se fac tăieri. Ea îl avertizează și spune că există chiar motive de suspendare dacă nu acționează.
„Chiar nu realizează nimeni că suntem într-un moment grav, de cotitură pentru România?
Fac apel la Președintele României să intervină urgent, să oprească nebunia cu Ordonanțele ucigătoare!
În acest moment puteți opri intrarea României în haos. Dacă nu veți face asta, la sfârșitul anului românii vor realiza că după ce am avut zece ani un dulap călător la Cotroceni ne-am trezit cu o noptieră. Nu vreau să am dreptate, însă ce se întâmplă acum ar putea duce la suspendarea dumneavoastră din funcție în maximum trei ani și la un viitor periculos pentru țară”, a spus Lasconi, pe Facebook.
Lasconi: „Atât președintele cât și premierul au fost primari”
„Asta înseamnă că înțeleg administrație publică. Tăierea din pix, printr-o ordonanță, a proiectelor pe fonduri europene arată nu doar o lipsă de viziune și o piedică în dezvoltarea comunităților ci și o mare neseriozitate a statului român. Aceste proiecte au fost demarate pentru că am semnat un contract de finanțare cu statul.
Tot statul a inițiat și a deschis axele de finanțare. Am cheltuit bani pentru documentații, avize, autorizații. Bani din taxele și impozitele românilor. Această ordonanță pur și simplu sfidează cetățenii. Nu opriți niciun proiect! Asta e calea ușoară a Guvernului. Calea grea, dar corectă este să găsiți finanțare, să negociați, să ieșiți din birouri”, a declarat Lasconi.
„Sună bine și populist să dai oameni afară din primării”
„Avem aproape două sute de agenții și institute, companii de stat, toate găuri negre pentru bugetul țării. De ce nu le desființați? Acolo chiar se taie frunze la câini. Ce rol au pe lume consiliile județene? Ce e cu dezmățul angajărilor în administrația centrală, la București? Ce e cu sumele forfetare nesimțite ale parlamentarilor? Ce spuneți de cheltuielile cu combustibilul și cu mașinile statului? Mașini fără GPS cu care deputații, miniștrii și funcționarii se plimbă oriunde au chef, inclusiv în concediu. Și pot continua...
Situațiile sunt diferite de la primărie la primărie. La Câmpulung dacă voi trimite 45 la sută din oameni acasă pot să pun lacăt pe Primărie. Practic, prin aceste ordonanțe ați transformat toți primarii într-un soi de notari. Ne rămâne doar să eliberăm cărți de identitate, asistența socială și să semnez niște documente. Câmpulungenii m-au votat să dezvolt comunitatea nu să semnez adeverințe. Țara se dezvoltă de la firul ierbii împreună cu primarii.
Oameni buni, românii sunt nemulțumiți, furioși. Au crescut prețurile, cresc taxele și impozitele. Acum, dacă am început un proiect de eficientizare energetică la un bloc și constructorul a îndepărtat polistirenul pus cu mare greutate de proprietar, e adevărat că și ilegal, credeți că o să fie bucuros? Haideți să ne revenim puțin!
Îmi e greu să înțeleg tăcerea majorității primarilor. Înțeleg că partidele din care facem parte sunt în acest moment la guvernare, însă ce fac acum miniștrii și premierul e sinucidere curată. Peste trei ani singura soluție pare să fie emigrarea”, a precizat Lasconi.
Apel la Bolojan și Nicușor Dan
„Suntem pe un butoi cu pulbere și premierul împreună cu miniștrii se joacă cu chibriturile.
Domnule Bolojan, opriți-vă! Vorbiți cu noi, primarii. Organizați o dezbatere să venim toți, nu doar câțiva reprezentanți de la AMR și ACoR.
Domnule Președinte, aveți pârghiile constituționale să acționați. Faceți-o pentru români, nu pentru sistem!”, a concluzionat Elena Lasconi.
Poziția premierului Ilie Bolojan cu referire la angajații din administrația locală
Premierul Ilie Bolojan a prezentat marți planul de reformă a administrației publice locale, prin care propune reduceri reale de personal, nu doar pe hârtie. Sistemul actual permite manipulări ale cifrelor, prin care se anunță reduceri fără impact real asupra cheltuielilor.
„Administrația noastră este dimensionată pe baza unui număr maxim de posturi, care este raportat la numărul de locuitori", a explicat premierul, precizând că „între numărul maxim de posturi unde poate acționa guvernul și numărul efectiv de posturi ocupate sunt 32% care înseamnă posturi care nici n-au fost înființate sau posturi vacante.”, a spus Bolojan, relatează Mediafax.
Din acest motiv a respins propunerea Ministerului Dezvoltării. „Când Ministerul Dezvoltării a propus o reducere de 25% mi-am dat seama că de fapt facem ce-am mai făcut. Le spunem oamenilor că vom face reduceri a căror efecte sunt aproape nule”.
Premierul a prezentat un grafic cu simulările pentru reduceri efective. Pentru o reducere de 5% efectivă „ar trebui să reducem cu cel puțin 30% numărul maxim", cu impact asupra a sub 1000 din cele 3200 unități administrative. Pentru 10% reducere ar fi necesară o reducere de 40% din numărul maxim, ceea ce înseamnă că „în jumătate din unitățile administrative din România ar trebui făcute reduceri de personal". Pentru 15% reducere ar trebui o reducere de 45%, „în aproape 2000 de unități administrative, deci în 60% trebuie făcute reducere".
„La 10% reducere de personal asta ar însemna aproximativ 13.000 de posturi, dar acestea ar fi posturi reale, nu posturi vacante sau posturi virtuale", a precizat Bolojan. Premierul a dat ca exemplu experiența din județul Bihor: „ Eu știu că funcționează aceste lucruri pentru că le-am făcut", explicând că „din milioanele de euro economisite în fiecare an din aceste cheltuieli s-au dus banii în investiții."
Premierul a spus că toate aceste calcule vor fi publice și se va vedea pe fiecare județ din România și pe fiecare localitate din România care administrații trebuie să facă reduceri și care „au personalul calculat corect și nu trebuie să facă nimic”.
Bolojan a subliniat necesitatea măsurilor pentru administrațiile care „nu pot funcționa fără sprijin de la stat", pentru că „altfel, an de an, încep să primim notificări, nu mai avem bani de salarii pe ultimele luni”.































Comentează