Elena Lasconi, întrevedere cu ministrul de Externe francez, Jean-Noël Barrot: `Franța este alături de noi!`

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 12-11-2024

Actualizat: 12-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a avut o întrevedere cu Jean-Noël Barrot, ministrul de Externe al Franței. Războiul hibrid dus de Rusia în Europa, inclusiv în România, a fost unul dintre subiectele abordate de cei doi în cadrul întâlnirii.

„Am discutat deschis despre un subiect care ne preocupă pe amândoi: războiul hibrid pe care Rusia îl duce în toată Europa. (…) Am găsit în Jean-Noël Barrot un partener de încredere”, a declarat Elena Lasconi în urma discuției purtate cu oficialul francez.

Elena Lasconi a subliniat că, în calitate de viitor președinte al României, va consolida relația bilaterală între țara noastră și Franța.

„Franța este unul dintre cei mai longevivi și buni parteneri ai României și este alături de noi. Franța și România au interese comune în multe domenii și i-am transmis ministrului de Externe francez că această relație bilaterală va avea un loc special în planurile administrației mele”, a afirmat Elena Lasconi, care a subliniat astfel una dintre prioritățile sale de politică externă.

Elena Lasconi se află în vizită de lucru la Paris, unde a participat la Forumul de Pace organizat de președintele Franței, Emmanuel Macron.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri