Elena Udrea acuză presiuni asupra Justiției

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-02-2015

Actualizat: 18-02-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, și-a reprezentant clienta în fața Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Striblea le-a cerut deputaților să încuviințeze noua cerere de urmărire penală, dar să refuze cerea de arestare preventivă.

Marius Striblea susține că ”Elena Udrea nu are nicio vină că o cheamă Udrea” și a precizat că asupra acestei cauza există o presiune mass-media foarte mare, care se răsfrânge asupra procurorilor și judecătorilor.

Avocatul Elenei Udrea a cerut deputaților să țină cont de faptul că judecătorii au respins deja 2 cereri de arestare preventivă pentru Elena Udrea și consideră că procurorii ”caută în disperare noi probe”, asta pentru că judecătorii au desființat toate probele cu care s-a venit până acum.

”Elena Udrea a fost umilită timp de 6 zile. S-a demonstrat prin decizia judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la ÎCCJ că cele 6 zile de arest au fost inutile şi ilegale. Două propuneri de arestare au fost repinse definitiv, nu este cazul să facem experimente. Ne-am opus încuviinţării noii cereri pentru că nu este cazul, după experimentul de săptămâna trecută”, a precizat Striblea.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri