Elena Udrea are planuri mari pentru perioada de după eliberarea din închisoare. Deși spune că nu vrea să revină în politică, Udrea are proiecte mari, cel puțin la nivel declarativ. La ieșirea din penitenciar, Elena Udrea fostul ministru al Turismului a declarat că își propune să se implice în proiecte dedicate reabilitării și reintegrării foștilor deținuți, urmând să lucreze și în mediul privat.
Întrebată despre cum își va câștiga existența, Elena Udrea a declarat „ În primul rând sper să mă întrețină cu soțul, o perioadă, până când îmi găsesc ceva de lucru”.
Fosta ministră a explicat că intenționează să se implice în activități pentru reintegrarea foștilor deținuți în societate „ O să o activez în privat și în cadrul asociației pentru drepturile deținuților și foștilor deținuți încercând să ajung la reabilitarea lor și a ajuta să se integreze în societate după eliberare asta”. Acesta nu a exclus și o carieră în mediul privat .
Despre o posibilă reîntoarcere în viața politică Udrea a exclus aceasta varintă, însă a făcut o remarcă „văzând cine face politică astăzi, mai că, m-ar bate gândul”, clarificând că este doar o glumă.
Tribunalul Prahova a respins contestația depusă de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului a ieșit din închisoare. Decizia este definitivă.
Comentează