Premium
După perioada petrecută în arestul Poliţiei Capitalei, Elena Udrea pare că şi-a găsit un nou scop în viaţă: să lupte pentru drepturile arestaţilor preventiv. Fostul ministru nu se lasă descurajată de critici şi afirmă că "într-o zi, mulţi dintre cei care astăzi mă judecaţi pentru preocuparea ca drepturile omului să fie respectate îmi veţi mulţumi".
Pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la suferinţele arestaţilor preventiv, Elena Udrea prezintă pe pagina sa de Facebook "gândurile unei tinere femei necunoscute, care a trăit coşmarul arestului preventiv":
"Am cancer .....si nu ma refer la ceea ce majoritatea ati gandi la auzirea acestei afirmatii. Pentru a fi bolnav nu ai nevoie de o maladie fizica. Trupul si sufletul mi-au fost invadate de un vírus care ma mácina incetul cu incetul. Ca si o maladie fizica nu stiu cat va dura, nu stiu ce urmeaza sa mi se intample. Incerc sa il tratez, sa opun rezistenta...daca nu va functiona? Daca am sa cedez? Ma uit in jur la oamenii care ma iubesc si lupt ...ma uit la oamenii care mi-au intins o mana desi nu m-au cunoscut ci pur si simplu pentru ca pe chipul meu se citeau neputinta si tristetea... si lupt in continuare. Am cancer...sunt un om cu handicap...cu probleme. Nu fizic ci pentru faptul ca traiesc intr-o tara unde esti etichetat fara dovezi. Ti se ia dreptul la viata, la un viitor pentru faptul ca unii sau altii cred sau presupun. Ce sa faci? Incotro sa apuci? Cum sa lupti si sa stai in picioare? Cum sa te reintegrezi intr-o societate care te considera vinovat, un monstru, un hot...pentru ca au auzit ei, au citit pe internet sau au vazut la televizor? Cum sa o iei de la inceput cand traiesti intr-un sistem in care majoritatea oamenilor sunt lasi, slabi si fara personalitate? Care fug si iti intorc spatele de teama sa nu se molipseasca si ei. Cum sa te intaresti si sa te pregatesti de lupta cand ti s-au luat toate armele? Si totusi lupti in mainile si picioarele goale...impotriva unor adversari care au toate armele si toate atuurile posibile. De ce? Pentru ca de partea ta ai cele mai de pret arme: speranta, credinta si dreptatea divina care depasesc orice arma fizica sau pamanteasca. Lupti pentru putinii oameni care ti-au ramas alaturi si care te sprijina neconditionat...pentru a arata ca nu e totul pierdut...ca inca se poate...inca putem schimba rautatea si mania in bunatate si blandete. Pentru ca acolo sus exista o putere divina care ne intareste si ne ridica atunci cand simtitm ca totul s-à terminat. De ce cancer? Pentru ca DA, arestul preventiv este la fel ca si CANCERUL. Un handicap cu care traiesti toata viata daca ai norocul sa fii puternic si sa lupti sau in fata caruia cedezi si te transformi intr-un monstru asa cum ei te vor....renunti la principiile si convingerile tale si ajungi ceea ce ei au vrut. Si atunci mori....pe interior nu mai esti decat o epava care pluteste in deriva, nu mai esti om, nu mai simti...nu mai TRAIESTI. Esti arestat preventiv si ti se dá reteta "stai linistit nu ai cazier :)))". Ce sa faci? Sa umbli cu reteta lipita pe frunte cand deja fara nici o analiza ti s-à pus un diagnostic? Cand toti se feresc de tine ca esti bolnav si nu cumva sa le dai si lor virusul.... Sunt convinsa ca nu sunt singura....suntem multi bolnavi....o parte chiar ne cunoastem, victime ale virusului care a invadat sistemul in care am ales sa traim. Ni se propun tot felul de tratamente...sa dam virusul mai departe la altii ca asa ne vom vindeca. Odata instalat nu mai scapam de el. Cei care cred asta sunt fie prea slabi fie prea naivi....nu avem decat sa gasim o cale de a traí cu el si de incerca sa il oprim din a se raspandi. Suntem oameni, frumosi, atat pe exterior cat si pe interior, desi in ziua de astazi frumusetea nu mai este un avantaj ci mai degraba o povara, si impreuna putem reusi.
Am cancer, da! Sunt bolnava! Nu stiu daca ma voi vindeca sau nu, nu stiu ce urmeaza. Nu imi este frica decat de singuratate si de posibilitatea ca vreodata, intr-un acces de disperare sa renunt la mine si sa ma transform in ei. Insa gandurile acestea groaznice ma determina sa nu renunt, tin capul sus!!! Am speranta, credinta si merg inainte orice ar fi!
Atata timp cat suntem uniti, acesti putini OAMENI care am ramas cred ca putem merge inainte si putem razbi."
Arestat preventiv, pacient DLG
