Elena Udrea: Klaus Iohannis gândește la fel ca Ponta

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-09-2014

Actualizat: 29-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Elena Udrea este de părere că Iohannis promovează astfel încălcarea legii și încurajează lipsa transparenţei în activitatea unei puteri în stat. “Această situaţie arată lipsa de respect a lui Klaus Iohannis pentru statul de drept şi modul în care înţelege să exercite autoritatea publică. Încă o dată e evident cât de apropiat ca gândire este de Victor Ponta, alături de care a încercat încălcarea Constituţiei la evenimentele din vara lui 2012”, a afirmat Udrea. 


Potrivit Legii 14/1992, actualizată în 2014, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, "personalul Serviciului Român de Informații nu poate face parte din partide sau alte organizații cu caracter politic ori secret și nu poate fi folosit în scopuri politice. Serviciul Român de Informații nu va întreprinde nicio acțiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin siguranței naționale". Prevederile se extind pentru toate serviciile de informaţii.


Citește și: Iohannis, declarație ȘOC despre ofițerii acoperiți din presă: Este normal


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri