Un elev de 13 ani de la o școală din Timișoara a fost lovit în timpul pauzelor de un coleg mai mare. Poliția a început o anchetă.
Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au fost sesizați joi de medicul de gardă al unui spital despre faptul că un elev de 13 ani s-a prezentat la urgență după ce ar fi fost agresat în incinta școlii.
Polițiștii s-au deplasat la școală și l-au identificat pe elevul din clasa a VII-a, care în zilele de 3 și 8 octombrie 2025, în timpul pauzelor, ar fi fost agresat fizic de către un coleg de 15 ani din clasa a VIII-a.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii incidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Totodată, vineri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la școală, unde au desfășurat activități de prevenire.
Comentează