Polițiștii fac cercetări după ce patru elevi din Bistrița, aflați într-o excursie, au fost agresați în noaptea de marți spre miercuri într-un hotel din Deva.
Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de marți spre miercuri prin apel la 112 de o angajată a unui hotel din Deva, care a reclamat faptul că un grup de elevi cazați în unitate a fost agresat fizic de un bărbat cazat, de asemenea, în incinta hotelului, conform Mediafax.
La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 31 de ani, profesoară și dirigintă a unui grup de patru elevi, cu vârste de 15 ani, veniți din Bistrița într-o excursie școlară.
Aceasta a relatat că, în jurul orei 00:35, în timp ce minorii se aflau în camera lor, au fost agresați fizic de un bărbat de 42 de ani, din județul Cluj, cazat în același hotel, care ar fi fost deranjat de zgomotul produs de elevi.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul.
Comentează