Elevii de clasa a II-a vor susţine joi proba la Matematică din cadrul Evaluării naţionale.
Proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura vineri.
"Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", precizează Ministerul Educaţiei.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.
"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", mai precizează sursa citată.
Elevii de clasa a II-a vor susţine proba la Matematică din cadrul Evaluării naţionale
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

18
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
18

875
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
875

27
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
27

1.263
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.263

9.670
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
9.670

5.315
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.315

4.518
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.518

132
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
132

25
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
25

5.298
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.298

52
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
52

154
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
154

53
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
53

















Comentează