Elevii claselor a IV-a susţin, marţi, prima probă scrisă - cea la Limba română - din cadrul Evaluării naţionale.
Următoarea probă, cea la Matematică şi Ştiinţele naturii, are loc miercuri, iar joi elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă.
Probele scrise la Limba română şi Limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai. Testele de citire la aceste discipline vor fi susţinute în data de 26 mai. Proba de Matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de Limba română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 28 mai.
"Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", afirmă Ministerul Educaţiei.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.
"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", precizează sursa citată.
Elevii de clasa a IV-a susţin proba la Limba română din cadrul Evaluării naţionale
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

12
Salvamont Braşov: Temperaturile negative încep să îşi facă simţită prezenţa în zona montană. Diferenţele de temperatură şi de condiţii meteorologice dintre zonele joase şi cele de altitudine pot fi semnificative
12

790
Nou incident la o școală din România: un profesor a venit la ore cu un briceag. Directoarea a alertat autoritățile
790

3.446
Primăria Capitalei, precizări în cazul blocului din Sectorul 6: Crăpătura există de 9 ani, cauza ține de canalizarea blocului / Locatarii au refuzat consolidarea - UPDATE, oamenii s-au întors în case
3.446

54
Nicuşor Dan, după participarea la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni: România are nevoie de competenţele şi experienţa pe care românii plecaţi în străinătate le-au dobândit. Provocarea este să transformăm aceste intenţii în rezultate concrete
54

910
Dunărea crește ușor în următoarele zile, dar rămâne mult sub media lunii octombrie. Debitele scăzute au afectat și centrala de la Cernavodă
910

2.279
Andrew Tate are probleme grave de sănătate. Autoritățile penitenciarului ar fi refuzat să-i oferit asistența medicală solicitată
2.279

63
Polițiști din întreaga lume vin în România. Bucureștiul va găzdui Congresul Mondial IPA
63

91
Gabriel Oprea, mesaj de omagiu pentru după moartea lui Viorel Păunescu: "A fost un om de onoare, un patriot adevărat și un mare iubitor al sportului românesc"
91

708
Canicula extremă din vara lui 2026 a "semănat" moarte în Europa. România, printre țările cu cele mai multe victime
708

57
Aproape 10 tone de tutun şi peste 70 milioane de ţigări, capturate de poliţişti în primele nouă luni ale anului
57

5.090
FOTO UPDATE Bloc cu "bulină roșie", în pericol de prăbușire în București. Fisură între două scări / Comitet pentru Situații de Urgență la 14.30
5.090

1.856
Alexandru Rogobete a vizitat spitalul în care s-au investit 200 de milioane de lei. Mesajul transmis medicilor / FOTO
1.856

89
Accident mortal cu ATV-ul în Gorj: un bărbat a intrat cu vehiculul într-un stâlp
89
















