Elevii din clasele primare de la două școli din București vor învăța mai multe despre siguranța lor

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-05-2025 16:51

Actualizat: 06-05-2025 19:51

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Elevii din clasele primare de la două școli din București vor învăța mai multe despre siguranța lor la școală, dar și pe stradă.

Proiectul pilot „Smart and safe” constă în întâlniri interactive cu elevii din clasele II – IV, având ca tematică de dezbatere posibilitățile de evitare a riscurilor.

Polițiștii vor interacționa cu cei mici, abordând subiecte despre siguranța pe stradă, siguranța online, dar și prevenirea disparițiilor sau prevenirea bullying-ului. Copiii vor învăța și noțiuni de prim ajutor de la voluntarii Crucii Roșii Române.

Proiectul se desfășoară în perioada aprilie - iunie 2025. Elevii vor fi testați la final, atât practic, cât și teoretic, pentru a-și testa cunoștințele dobândite.

Proiectul-pilot este lansat în două școli din București: Școala gimnazială „Elena Văcărescu” și Școala gimnazială „Ionel Teodoreanu”. Dacă rezultatele proiectului vor fi satisfăcătoare, proiectul va fi implementat la nivel de țară, potrivit datelor transmise de Inspectoratul General al Poliției Române.

Proiectul este organizat de Poliția Română în parteneriat cu Crucea Roșie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri