DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Elevii din Putna s-au închinat la ctitorul școlii lor, Sfântului Iacob Putneanul

putna

Elevii Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” s-au închinat vineri, la Mănăstirea Putna, Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Sfântul, care este sărbătorit sâmbătă, este ctitorul școlii din localitate, prima școală sătească din Moldova.

Copiii au aflat mai multe despre viața ierarhului printr-un tur ghidat al muzeului mănăstirii. Ciprian Florentin Cretan, directorul Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna a declarat despre vizita la mănăstire: „Am venit să ne cinstim ocrotitorul”.

Școala din Putna a fost prima înființată în mediul rural din Moldova, la propunerea Sfântului Iacob, prin hrisovul domnesc al Domnului Teodor Callimachi din 25 iunie 1759. În 1755, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul tipărise și primul abecedar din Moldova, „Bucvarul”.

În primele decenii de funcționare a școlii, sfântul mitropolit a încredințat Arhimandritului Vartolomei Mazereanu și altor călugări ascultarea de se îngriji de întreținerea ei și de a le preda copiilor.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea, la școala din localitate au predat monahi putneni, care apoi au fost înlocuiți de învățători laici. Școala funcționează fără întrerupere până în prezent.

Începutul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul la mănăstire a fost marcat vineri dimineață prin scoaterea spre închinare a sfintelor sale moaște în pridvorul bisericii voievodale. Vineri, de la ora 18:00, va avea loc Slujba privegherii la pomenirea Sf. Ier. Iacob Putneanul, conform basilica.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.