Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elevii români au obținut 2 medalii de aur și 4 de argint la Olimpiada Internațională de Științe, desfăşurată în Qatar

medalii

Lotul de juniori al României a obținut două medalii de aur și patru medalii de argint la a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe (IJSO), desfăşurată în Qatar (Doha), anunță Ministerul Educației Naționale (MEN), într-un comunicat de presă transmis miercuri, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Ludovic Orban iese la rampă! Ce se va întâmpla, de fapt, cu vărsta de pensionare

Olimpicii români laureați cu aur sunt Ioana Mădălina Cărăuș (clasa a IX-a/Liceul Internațional de Informatică din București) și Vlad Ștefan Oros (clasa a IX-a/Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara).

„Medaliile de argint au fost adjudecate de Raisa Axenie (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), Ștefan Eduard Doliș (Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Mircea Andrei Țop (clasa a X-a/Colegiul Național „Decebal” din Deva) și Vlad Iova (clasa a X-a/Colegiul Național „Emanoil Gojdu” din Oradea)”, potrivit sursei citate.

Lotul olimpic a fost coordonat de Daniela Bogdan (coordonator la nivel național și responsabil pentru disciplina chimie), profesor la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, Traian Șaitan (responsabil biologie), inspector general MEN și Victor Păunescu (responsabil fizică), profesor la Colegiul Național „Octav Onicescu” din București. În calitate de observator a participat Adriana Simona Popescu, inspector în cadrul ISJ Constanța.

Citește și: PSD lovește în Guvern: A respins proiectul de lege

Potrivit oficialilor MEN, structura Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori implică susținerea a trei probe: două probe teoretice (individuale) şi una practică - experiment/laborator (pe echipe, formate din 3 elevi), cu subiecte din trei discipline (chimie, fizică și biologie). La ediţia din acest an au participat peste 400 de elevi din 70 de ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.