DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Elevii vor să facă parte din comisiile de concurs pentru directorii de Direcţii Judeţene, să nu existe diferenţieri între clasele 'normale' și cele de excelenţă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală sala de clasa

Consiliul Naţional al Elevilor a propus o serie de modificări la Legea Educaţiei, aflată în dezbatere publică. Astfel, elevii cer să aibă reprezentanţi în concursurile de directori ai Direcţiilor Judeţene pentru Învăţământ Preuniversitar, dar şi în Consiliile de Administraţie, să nu existe diferenţieri între clasele ”normale” şi cele de excelenţă, întrucât aceste diferenţieri provoacă stres şi anxietate. De asemenea, elevii vor păstrarea Evaluării Naţionale ca modalitate de înscriere la liceu, dar şi crearea unui fond al burselor sociale.

Consiliul Naţional al Elevilor a prezentat, joi, o serie de propuneri pentru modificarea Legii Educaţiei care în această perioadă se află în dezbatere publică.

Unul dintre punctele atinse se referă la burse.

Pentru a asigura echitatea în acordarea burselor sociale, este necesară crearea unui „Fond naţional al burselor sociale”, astfel încât acordarea acestui tip de sprijin financiar pentru elevii aflaţi în nevoie să fie acordat conform unor criterii stabilite la nivel naţional, aplicate fiecărei unităţi de învăţământ în mod obligatoriu.

Potrivit elevilor, sumele aferente acestui tip de bursă ar trebui să ajungă la unitatea de învăţământ prin transfer din partea Ministerului Educaţiei, prin intermediul viitoarelor direcţii judeţene pentru învăţământ preuniversitar/DMBIP, fără a se ţine cont de modul în care unităţile de învăţământ îşi creionează bugetele, conform News.ro.

”Practic, niciun elev aflat într-o situaţie de vulnerabilitate, de orice fel, nu ar trebui să fie exclus din lista de beneficiari ai bursei sociale”, arată, joi seară, Consiliul Naţional al Elevilor într-un comunicat de presă.

Elevii mai cer ca managerii şcolari să fie formaţi astfel încât să faciliteze tranziţia de la un sistem centralizat de burse, la unul descentralizat, care pune accent pe nevoile comunităţii.

În ceea ce priveşte excelenţa, elevii consideră că aceasta ar trebui promovată în cu totul alte modalităţi, ”nicidecum prin segregarea elevilor şi prin adoptarea unor măsuri menite să sprijine dezvoltarea elitelor, deschizând calea repartizării elevilor care nu reuşesc să facă performanţă în „restul” unităţilor de învăţământ liceal”.

Semnatarii comunicatului spun că nu ar trebui să existe discrepanţe între clasele ”normale” şi cele de excelenţă.

”Modelul propus de Ministerul Educaţiei (organizarea concursului de admitere pentru maximum 90% din locuri) ar genera discrepanţe majore între activităţile pe care le desfăşoară cele două tipuri de clase astfel generate - cele de excelenţă şi cele „normale”, fiind astfel promovată evidenţierea diferenţelor de nivel dintre elevii aceleiaşi şcoli/ai diferitelor şcoli. Consecinţele unor astfel de măsuri ajung să fie suportate, în final, tot de către elevi: măsura ar putea genera stres şi stări de anxietate care le pot afecta grav starea de bine şi sănătatea mintală”, precizează Consiliul Naţional al Elevilor.

Printre măsurile propuse la acest capitol se numără păstrarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a ca modalitate de înscriere în învăţământul liceal; Calibrarea subiectelor de la Evaluarea Naţională, astfel încât să se poată realiza o departajare clară între competenţele de care dispun elevii, în baza unor standarde de evaluare bine definite; Oferirea posibilităţii pentru toate unităţile de învăţământ liceal să aplice pentru statutul de unitate-pilot de excelenţă; Introducerea posibilităţii de înscriere în clasa a IX-a, fără susţinerea Evaluării Naţionale şi peste numărul maxim de elevi/clasă, pentru elevii care obţin performanţe înalte la olimpiadele naţionale (locul I, II sau III).

Elevii vor să fie reprezentaţi şi la nivelul Consiliilor de Administraţie, dar şi în concursurile pentru directori ai Direcţiilor Judeţene pentru Învăţământ Preuniversitar (actualele Inspectorate Şcolare).

”Redactarea unei secţiuni noi în cuprinsul legii, intitulată „Dreptul elevilor la reprezentare” (...) Invitarea, în mod obligatoriu, a unui reprezentant al elevilor, în comisiile de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director general şi director general adjunct al direcţiilor judeţene pentru învăţământ preuniversitar/DMBIP. Includerea unui reprezentant al consiliului judeţean al elevilor/CMEB în componenţa consiliului de administraţie al DJIP/DMBIP, cu statut de observator”, se mai arată în document.

De asemenea, elevii cer asumarea, de către Guvern, a unui calendar de creştere treptată a alocărilor bugetare pentru sectorul de educaţie şi stabilirea unor criterii de finanţare diferenţiată pentru unităţile de învăţământ din mediile defavorizate.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.