Coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă împotriva rebelilor şiiţi în Yemen a anunţat sâmbătă că unul din elicopterele sale, de tip Apache, s-a prăbuşit la frontiera cu Yemenul, cei doi piloţi ai aparatului pierzându-şi viaţa.
'Cei doi piloţi au căzut ca martiri, apărând frontierele Arabiei Saudite de agresori', scrie coaliţia într-un comunicat preluat de AFP.
Textul, publicat de agenţia oficială saudită SPA, precizează că avionul s-a prăbuşit în regiunea Jazane (sud), menţionând că o anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor care au dus la prăbuşirea aparatului.
Vineri seara, rebelii şiiţi Houthi au afirmat că au doborât un avion de tip Apache saudit în aceeaşi zonă.
Riadul se află în fruntea unei coaliţii care a lansat la 26 martie o campanie de atacuri aeriene în Yemen pentru a-i împiedica pe rebelii care au ocupat de anul trecut vaste regiuni, între care capitala Sanaa şi oraşul Aden, să controleze întreaga ţară, informează Agerpres.
Elicopter prăbuşit la graniţa dintre Arabia Saudită şi Yemen
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.057
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.057

24
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
24

530
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
530

37
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
37

1.061
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.061

46
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
46

1.471
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.471

2.832
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.832

3.241
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.241

3.125
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.125

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

934
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
934

2.967
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.967
















Comentează