Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Elisabeta Lipă revine în Guvern: Fosta canotoare va fi președintele agenției care a luat locul Ministerului Sportului

www.agerpres.ro
Elisabeta Lipă

Elisabeta Lipă a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Agenţia Naţională pentru Sport a fost înfiinţată prin OUG nr. 59/2023, adoptată în cadrul şedinţei din data de 15 iunie a Guvernului României, actul normativ prevăzând, printre altele:

Art. 2

(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Sport, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care se desfiinţează.

(2) Agenţia Naţională pentru Sport preia de la Ministerul Sportului toate activităţile, posturile, personalul şi patrimoniul, în condiţiile legii.

(3) Agenţia Naţională pentru Sport este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi şi eliberaţi prin decizie a prim-ministrului.

(4) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4.

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoarea prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele/instituţiile nou-înfiinţate sau reorganizate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă propun Guvernului spre adoptare proiectele actelor normative pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor.

(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea noilor ministere şi instituţii publice prevăzute la alin. (1) se încheie protocoalele de predare-preluare care cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate şi drepturile salariale aferente, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii.

Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Considerată cea mai mare canotoare a lumii, Elisabeta Lipă este şi preşedintele Federaţiiei Române de Canotaj. A mai ocupat funcția de Ministru al Sportului în Guvernul Cioloș. În 2020 a fost aleasă consilier general în Consiliul General al Municipiului București, pe lista PSD.

Agenţia Naţională penyru Sport s-a înfiinţat după desfiinţarea Ministerului Sportului condus în ultimii doi ani de Eduard Novak.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.